Conectează-te cu noi

24 Ore

Tarifele la energie electrică ar putea crește cu peste 50% din martie

Avatar photo

Publicat

pe

În acest context critic, producerea propriei energii electrice nu mai este doar o opțiune, ci o necesitate urgentă.

Transformarea consumatorilor în prosumatori – persoane care își produc propria energie prin panouri fotovoltaice și injectează surplusul în rețea – poate deveni singura soluție viabilă pentru a evita povara unor facturi astronomice, arată specialistul, scrie libertatea.ro.

„Fiecare român trebuie să conștientizeze că dependența totală de rețeaua națională de energie nu mai este sustenabilă financiar. În câteva luni, mulți dintre noi vom fi nevoiți să alegem între plata facturilor și alte cheltuieli esențiale. Producerea propriei energii nu mai este doar o idee frumoasă, ci un colac de salvare”, a declarat Marius Pavelea, directorul cooperativei.

Mai mult decât atât, precizează acesta, prosumatorii nu doar că își acoperă consumul propriu, dar pot și să facă bani reali din surplusul de energie livrat în rețea.

Printre motivele aflate la baza acestei decizii se regăsesc mai multe obiective, și anume: scumpirile vor afecta fiecare gospodărie fără excepție, facturile pot deveni imposibil de suportat pentru o parte din populație, iar producerea propriei energii oferă control asupra costurilor.

Facturile la curent electric și gaz metan pe care le vor plăti românii din 1 aprilie 2025. Trei scenarii analizate: de la plafonare la dublarea prețurilor

Totodată, surplusul de energie produs poate deveni o sursă constantă de venit suplimentar și investiția în panouri fotovoltaice se amortizează rapid în contextul actual.

„România se află într-un moment de răscruce energetică. Fără măsuri rapide și fără asumarea independenței energetice la nivel individual, efectele acestor scumpiri vor fi resimțite dramatic în toate colțurile țării”, precizează specialistul.

De asemenea, acesta spune că „2025 poate fi anul colapsului financiar pentru consumatorii vulnerabili. Fiecare zi pierdută fără acțiune ne apropie mai mult de această realitate sumbră”.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

20:00
Fotbal, SUPERLIGA

Fotbal Club Rapid 1923 SA - Gloria Buzău

16-12-2024 , Scor: 2-0
19:30
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - Universitatea Craiova

21-12-2024 , Scor: 0-2
00:00
Fotbal, SUPERLIGA

AS FC Universitatea Cluj - Gloria Buzău

18-01-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - AFC Câmpulung - Muscel 2022

22-02-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

ACS Campionii Fotbal Club Argeş - AFC Metalul Buzău

01-03-2025
15:00
Fotbal, LIGA3

ACS Voinţa Limpezis - CS Sporting Lieşti

01-03-2025
15:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

01-03-2025


Trending