Conectează-te cu noi

Național

Tânăr în vârstă de 19 ani cercetat pentru comercializare ilegală de materiale pirotehnice

Avatar photo

Publicat

pe

*PESTE 100 DE KILOGRAME DE ARTICOLE PIROTEHNICE  DESCOPERITE DE POLIȚIȘTI LA CONTROLUL PORTBAGAJULUI UNEI MAȘINI*

În seara de 29 decembrie a.c., în cadrul acțiunii „PIROTEHNIC 2024-2025”, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au verificat legalitatea desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice și juridice.

În acest context, în continuarea verificărilor specifice cu privire la un tânăr de 19 ani, din Ziduri, bănuit că ar oferi spre comercializare, în mediul online, produse pirotehnice, polițiștii au descoperit asupra acestuia materiale din categoria vizată.

Tânărul le-ar fi depozitat într-un  autoturism, în timp ce s-ar fi aflat în localitatea Bălăceanu.

Polițiștii au descoperit și au ridicat în vederea continuării cercetărilor 110 kilograme de articole pirotehnice din categoria F2, cu o valoare de comercializare estimată 12.000 de lei. 

În cauză s-a întocmit dosar penal conform Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive, iar polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru documentarea întregii activități infracționale.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending