Conectează-te cu noi

Național

„Ștafeta Veteranilor” a trecut prin Buzău. Voluntarii „Invictus”, intrare spectaculoasă în Piața Dacia

Avatar photo

Publicat

pe

În contextul sărbătoririi Zilei Armatei României, la 25 octombrie, sute de militari și voluntari din toate colțurile României își unesc eforturile pentru a-i onora, prin alergare, pe eroii țării. „Ștafeta Veteranilor Invictus” a ajuns, ieri, în municipiul Buzău, scrie campusbuzau.ro.

Străzile de pe itinerariul ștafetei au răsunat puternic sloganul „Go, Invictus!”, scandat cu mândrie de către zecile de participanți.

Ieri după-amiază, participanții au ajuns în Piața Dacia, unde au fost așteptați de către reprezentanți ai conducerii  Diviziei 2 Infanterie ”Getica”, dar și ai administrației locale.

Adrian Paraschiv, un maistru militar din Brăila, a predat ștafeta echipei buzoiene, în fruntea căreia s-a aflat voluntarul „Invictus” Viorel Tabără.

În această dimineață, voluntarii „Invictus” și-au continuat traseul „roșu” către următoarea destinație, Focșani.

„Ștafeta Veteranilor Invictus” este organizată pe trei trasee – albastru, galben și roșu – însumând o distanță de peste 3.500 de kilometri, cu destinația finală „Monumentul Ostașului Român” din Carei, ultima localitate de pe teritoriul României eliberată de fasciști în cel de-al Doilea Război Mondial.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Publicitate BUZAU.NET

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025 , Scor: 1-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025 , Scor: 2-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

05-12-2025 , Scor: 1-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat

28-11-2025 , Scor: 6-1
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025 , Scor: 1-2


Trending