24 Ore
Sistemul antigrindină, suspendat: fermierii din Buzău susțin că rachetele opresc ploaia

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a făcut dezvăluiri explozive vineri seara, anunțând că firmele care operau sistemul de rachete antigrindină ar fi încasat ilegal 17 milioane de euro pe an. Decizia de a suspenda întregul sistem național a fost luată, potrivit ministrului, chiar la solicitarea fermierilor din județele Buzău, Prahova și Vrancea, nemulțumiți de efectele adverse ale acestuia.
Concret, agricultorii buzoieni și cei din județele vecine s-au plâns că, în perioadele în care se lansau rachete, ploile erau semnificativ mai reduse, afectându-le grav culturile. „Fermierii spun că în perioada în care s-a tras cu aceste rachete, precipitațiile anuale erau de 100-110 litri pe metrul pătrat. De anul trecut până acum, în aceleași zone, au căzut peste 580 de litri pe metrul pătrat”, a declarat ministrul Barbu.
Pe lângă problemele semnalate de fermieri, ancheta demarată de minister a scos la iveală nereguli financiare grave. Contractele, în valoare totală de 43 de milioane de euro anual, ar fi fost acordate fără licitație, pe o perioadă de 15 ani. Ministrul susține că firmele facturau sume uriașe, nejustificate, pentru punctele de lansare.
„Un punct de lansare necesită nouă oameni, plătiți cu salariul minim. În loc să încaseze 36.000 de lei pentru un punct de lansare, firmele au luat 223.000 de lei. Asta înseamnă că, pentru 99 de puncte de lansare, diferența încasată anual a fost de 17 milioane de euro”, a explicat Florin Barbu.
Ca și cum acuzațiile de fraudă nu ar fi fost de ajuns, ministrul a subliniat că rachetele folosite în România nu sunt nici măcar omologate și că sistemul funcționa de 15 ani fără un studiu de impact asupra mediului, deși legea o cerea. Potrivit acestuia, majoritatea statelor europene au renunțat la această tehnologie considerată dăunătoare, România, Bulgaria și Republica Moldova fiind printre ultimele care o mai folosesc.
Ca urmare a acestor dezvăluiri, șeful Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină a fost demis, iar Corpul de control al ministerului a demarat o verificare amănunțită a contractelor.
- Național2025-06-28
Un tânăr talentat și-a pierdut viața în timp ce își urma pasiunea
- Locuri de muncă Buzău2025-06-28
ANGAJĂM șofer livrator și pizzar | Oferim mașină electrică și program flexibil
- Sănătate2025-06-28
Specialități medicale disponibile la noul centru medical Angisan
- 24 Ore2025-06-28
LECȚIA DE ISTORIE: Bufetul din Crâng a fost construit în anul 1897 după arhitectura urbană germană și elvețiană a vremii
- Sport2025-06-28
AMA FORTUNA SPORT, oferă haine noi pentru sezonul 2025-2026 al Ligii 2 pentu Metalul Buzău
- Satul buzoian2025-06-29
Consiliul Județean Buzău dezvăluie planuri pentru dezvoltarea turismului rural
- 24 Ore2025-06-25
Consolidarea și eficientizarea energetică a clădirii corp C1 - Centrul Militar Județean Buzău - componenta eficientizare
- Național2025-06-29
Noi progrese pe autostrada A7 | Orașul Buzău va fi ocolit pe autostradă