24 Ore
Și-a dat demisia din PNL! De ce a făcut acest gest directoarea adjunctă a Liceului Tehnologic din Pătârlagele
																								
												
												
											Profesoara Iuliana-Relly Mustață, directoare adjunctă la Liceul Tehologic din Pătârlagele, și-a dat demisia din PNL, pierzându-și, astfel, calitatea de consilier local din miniparlamentul din Pătârlagele, scrie campusbuzau.ro.
Săptămâna trecută, Mustață a făcut obiectul unor materiale de presă, fiind acuzată că ar fi încercat să fure produse dintr-un supermarket din Pătârlagele, fără a exista, însă, o plângere în acest sens la Poliție din partea reprezentanților magazinului. Gestul de a-și da demisia din calitatea de membru PNL relevă, totuși, faptul că ar fi existat un incident de acest gen înregistrat la supermarket.
„Este o demisie de onoare, pentru a nu afecta imaginea partidului.” , a comentat președintele PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu, pentru Campus TV.
Legat de funcția deținută în cadrul Liceului Tehnologic Pătârlagele, surse din cadrul Inspectoratului Școlar ne-au precizat că, decoamdată, profesoara se află în concediu medical.

24 Ore2025-11-04Un buzoian de 39 de ani, dat dispărut de familie

24 Ore2025-11-04O femeie reținută după ce a fost prinsă furând dintr-o locuință din Buzău

24 Ore2025-11-03Finalizarea pasajului de la Spătaru, un pas important pentru circulația pe Autostrada A7

24 Ore2025-11-03Trafic dirijat pe sensul Buzău spre Râmnicu Sărat din cauza unui accident

Politic2025-11-03Alianța PNL–USR îl susține pe antreprenorul Mihai Răzvan Moraru la CJ Buzău

24 Ore2025-11-04Varza de Buzău, cea mai bună alegere pentru murat
			
			
																			
																			
																			
																			
																			
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
	






