Conectează-te cu noi

24 Ore

Sfințirea bisericii Mănăstirii Ciolanu din județul Buzău

Avatar photo

Publicat

pe

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a sfințit duminică, 31 decembrie, Altarul bisericii mari a mănăstirii buzoiene Ciolanu, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în urma mai multor îmbunătățiri. Au fost realizate lucrări la Sfântul Altar și la diaconicon, precum înlocuirea tâmplăriei, rezidirea Sfintei Mese, dotarea cu mobilier bisericesc și cu obiectele de cult necesare slujirii liturgice.

Slujba de sfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită de ierarh împreună cu un sobor de ieromonahi, preoți, ierodiaconi și diaconi, din care au făcut parte: pr. Ionuț Constantin, pr. Ionuț‑Radu Vintilă și pr. Dan Necula, consilieri eparhiali, respectiv pr. Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău 1, precum și alți slujitori.

În cadrul Sfintei Liturghii, ierodiaconul Porfirie Însurățelu a fost hirotonit întru ieromonah, iar călugărul Clement Artene a fost hirotonit în treapta de ierodiacon, amândoi pe seama vechii vetre de rugăciune și cultură din județul Buzău. Citește articolul integral pe ziarullumina.ro

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending