Cultural/Educație
Sfințire și hirotonii la Mănăstirea Ciolanu
																								
												
												
											Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a resfințit duminică, 31 decembrie 2023, altarul bisericii mari a Mănăstirii buzoiene Ciolanu, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. În cursul acestui an, prin implicarea directă a Înaltpreasfinției Sale și prin strădania părintelui protos. Veniamin Anghel, starețul așezământului monahal, cu sprijin financiar din partea Centrului Eparhial, au fost efectuate mai multe lucrări la Sfântul Altar și la diaconicon, precum înlocuirea tâmplăriei, rezidirea Sfintei Mese, dotarea cu mobilier bisericesc și cu obiectele de cult necesare slujirii liturgice, scrie arhiepiscopiabzvn.ro.
Slujba de sfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită de Ierarhul locului, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoți, ierodiaconi și diaconi, între care s-au aflat: pr. Ionuț Constantin, pr. Ionuț-Radu Vintilă și pr. Dan Necula, consilieri eparhiali, respectiv pr. Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a dat răspunsurile la strană.
Omilia din Duminica după Nașterea Domnului a fost rostită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, care a explicat pericopa evanghelică despre fuga Sfintei Fecioare Maria și a Dreptului Iosif cu Pruncul Iisus în Egipt (Matei 2, 13-23).
În cadrul Sfintei Liturghii, ierodiaconul Porfirie Însurățelu a fost hirotonit în treapta de ieromonah, iar călugărul Clement Artene a primit hirotonia întru… citește articolul integral pe arhiepiscopiabzvn.ro.

24 Ore2025-11-04Un buzoian de 39 de ani, dat dispărut de familie

24 Ore2025-11-04O femeie reținută după ce a fost prinsă furând dintr-o locuință din Buzău

24 Ore2025-11-03Finalizarea pasajului de la Spătaru, un pas important pentru circulația pe Autostrada A7

24 Ore2025-11-03Trafic dirijat pe sensul Buzău spre Râmnicu Sărat din cauza unui accident

Politic2025-11-03Alianța PNL–USR îl susține pe antreprenorul Mihai Răzvan Moraru la CJ Buzău

24 Ore2025-11-04Varza de Buzău, cea mai bună alegere pentru murat
			
			
																			
																			
																			
																			
																			
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
	






