Conectează-te cu noi

Cultural/Educație

Sfinții Trei Ierarhi, cinstiți de credincioșii și seminariștii buzoieni

Avatar photo

Publicat

pe

Sfinții Trei Ierarhi, ocrotitorii Catedralei Arhiepiscopale „Înălțarea Domnului” și ai Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din municipiul Buzău, au fost sărbătoriți joi, 30 ianuarie 2025, printr-o serie de manifestări religioase și cultural-artistice, scrie arhiepiscopiabzvn.ro.

Sfânta Liturghie din ziua hramului Catedralei buzoiene a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de opt clerici: pr. Dan Necula – consilier eparhial și eclesiarh al lăcașului de cult, pr. Dragoș-Mihail Olteanu – inspector eparhial, pr. Răzvan-Valeriu Drăgoi – secretar al Protoieriei Buzău II, pr. Sorin-Leonard Dinu și pr. Ionuț-Marian Băicuș – slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale, pr. Vasile-Alexandru Zotoiu – eclesiarh al Catedralei Voievodale „Adormirea Maicii Domnului” din Buzău, arhid. Bogdan Olteanu – inspector eparhial, și arhid. Laurențiu Manea.

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul locului a reliefat virtuțile celor trei mari corifei ai Ortodoxiei: Sfântul Vasile cel Mare – remarcat prin organizarea filantropiei creștine, fiind cunoscută celebra „Vasiliadă”, Sfântul Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul – distins prin profunzimea gândirii teologice, primind apelativul de „Teologul”, și Sfântul Ioan Gură de Aur – renumit pentru talentul oratoric și predicile sale mobilizatoare, dobândind apelativul de „Hrisostom” sau „Gură de Aur”.

Tot în aceeași zi, la Paraclisul… citește articolul integral pe arhiepiscopiabzvn.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSM Olimpia Satu Mare

27-09-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Tunari - AFC Metalul Buzău

04-10-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC Dumbrăviţa

18-10-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Concordia Chiajna - AFC Metalul Buzău

25-10-2025
17:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS Suporter Club Oţelul Galaţi 2

26-09-2025 (LIVE pe BUZAU.NET) , Scor: 2-0
15:00
Fotbal, LIGA3

CS Păuleşti - CSM Râmnicu Sărat

04-10-2025
15:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Victoria Traian

10-10-2025


Trending