Una din cele mai puternice şi iubite voci ale muzicii pop-rock din România s-a stins fulgerător într-un accident cumplit în urmă cu 17 ani. Laura Stoica a murit pe 9 martie 2006, alături de bărbatul pe care îl iubea şi de copilul lor nenăscut. Artista participase în acea seară fatidică la un recital în faţa Primăriei, cu ocazia zilei de 8 Martie.
„A fost o seară foarte frumosă. Înainte să intre pe scenă, eram cu ea şi cu Nico în culise şi în acel moment Laura ne-a spus că a rămas însărcinată. I-am urat felicitări şi ne-am îmbrăţişat. După recital, la o oră, am primit un telefon de la un şofer de pe Salvare, care îmi spunea că a găsit numărul meu în telefonul unei fete blonde care a murit într-un accident de circulaţie şi dacă cunosc pe cineva cu aceste semnalmente. Iniţial, nu mi-am dat seama, dar apoi am realizat“, a povestit în urmă cu câţiva ani pentru Adevărul Constantin Sava, la acea dată primarul oraşului Urziceni.
La 17 ani ani de la dispariţia sa, Alexandru Stoica, fratele artistei, a anunţat că va lansa un CD de colecţie în amintirea regretatei soliste. „Până acum am reuşit să facem două ediţii ale Festivalului ”Laura Stoica”. Am reuşit să dau publicului un album ce nu fusese lansat când Laura era încă fizic printre noi, acesta se numeşte “Vino”. În curând, împreună cu un vechi şi bun prieten Cătălin Muraru de la Roton, vom lansa un CD de colecţie cu melodii cunoscute şi mai puţin cunoscute şi difuzate. Vă las să le descoperiţi singuri.