24 Ore
Sfântul Sava de la Buzău, tânărul care a sfințit apele Buzăului

Sfântul Mucenic Sava s-a născut în anul 334, într-un sat din zona Buzăului. Părintele său duhovnicesc era preotul Sansala. Cei doi erau călugări misionari în ținutul Buzăului unde, probabil, era și o episcopie și converteau la creștinism numeroși daco-romani, goți și "barbari" închinători la idoli.
În actul martiric al Sfântului Mare Mucenic Sava, se spune că în primăvara anului 372, a treia zi de Paști, noaptea, ostașii lui Athanaric, au prins pe preotul Sansala, cât și pe fericitul Sava, i-au legat și i-au bătut, făcându-le multe răni pe trup, ca să se închine idolilor și să mănânce cele jertfite lor. Sfântul Sava, înfruntându-i cu bărbăție, a fost condamnat la moarte prin înecare. Legându-i un lemn de gât, l-au aruncat în râul Buzău.
Așa s-a săvârșit Sfântul Mucenic Sava la vârsta de 38 de ani. Martiriul său a avut loc la 12 aprilie, 372. Moaștele sale au fost luate de creștini și de preotul Sansala și ascunse. Apoi, de frica goților, "au fost trecute din țara barbară în România", adică în Imperiul Roman, la episcopul Ascholius al Tesalonicului, de origine din Capadocia.
Prin anii 373-374, la cererea Sfântului Vasile cel Mare către dregătorul Sciției Mici, Iunius Soranus, "de a-i trimite moaște de sfinți", prezbiterii din Dacia au trimis moaștele Sfântului Mucenic Sava la Cezareea Capadociei, însoțite de o scrisoare. Scrisoarea, întocmită de un preot învățat din Dacia sau de Sfântul Bretanion de la Tomis, poartă titlul "Epistola a Bisericii lui Dumnezeu din Gotia (Dacia) către Biserica lui Dumnezeu ce se găsește în Capadocia și către toate Bisericile locale ale Sfintei Biserici universale". Ea a fost adresată, deci, tuturor Bisericilor locale, nu numai celei din Capadocia, dându-i-se un caracter ecumenic, universal, căutând să facă cunoscut tuturor că și în Dacia Carpatica sunt martiri pentru Evanghelia lui Hristos.
Troparul Sfântului Mucenic Sava de la Buzău
„Mucenicul Tău Doamne, Sava, într-o nevoință sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.”
Tot astăzi, facem pomenirea:
- Sfântului Vasile, episcopul cetății Pariei din Asia Mică;
- Sfântului Neofit Zăvorâtul;
- Cuvioasei Antuza;
- Sfinților Mucenici Dima și Protion;
- Cuvioșilor Mucenici Mina, David și Ioan;
- Cuviosului Părintelui nostru Acachie cel Nou;
- Cuviosului Isaac Sirul;
- Sfântului Ierarh Zenon Mărturisitorul, episcopul Veronei;
Mâine, facem pomenirea Sfântului Mucenic Artemon.
Surse: CrestinOrtodox.ro
- 24 Ore2025-10-07
Angelica Loredana Popa preia funcția de director de îngrijiri la Spitalul Județean de Urgență din Buzău
- Locuri de muncă Buzău2025-10-07
Lista locurilor de muncă disponibile în județul Buzău la data de 07-10-2025
- Politic2025-10-07
Consilier local din Mărăcineni, ținta unei campanii de discreditare în timp ce oamenii tremură de frig în case
- 24 Ore2025-10-07
Generalul Ovidiu Bălan se retrage după 46 de ani de serviciu militar (GALERIE FOTO)
- 24 Ore2025-10-08
O grădiniță de un milion de euro din județul Buzău, inundată în urma ploilor torențiale
- 24 Ore2025-10-08
Copaci căzuți pe carosabil la Buzău: pompierii acționează rapid
- 24 Ore2025-10-07
Polițiștii buzoieni intensifică controalele rutiere pentru siguranța șoferilor
- 24 Ore2025-10-08
O șoferiță de 22 de ani din Buzău a intrat într-o autoutilitară oprită pe marginea drumului