Prof. univ. dr. Carmen Orban, senator și președinte al Subcomisiei pentru Populație și Dezvoltare din Senatul României, organizează masa rotundă „Natalitatea, încotro? Politici pentru viitor”, care va avea loc mâine, 23 septembrie 2025, ora 12.00, în sala Avram Iancu din Senatul României.
Evenimentul, organizat împreună cu Comisia pentru Sănătate din Senatul României și în parteneriat cu Revista Politici de Sănătate, face parte dintr-o campanie națională lansată în 2024, dedicată găsirii de soluții legislative pentru stimularea natalității. Această întâlnire va continua campania, punând accentul pe identificarea de proiecte legislative și politici eficiente menite să sprijine creșterea natalității și să asigure un viitor demografic echilibrat și sustenabil pentru România.
Scăderea natalității înregistrată în ultimii ani afectează profund structura societății pe termen lung, cu impact asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, echilibrului economic și coeziunii sociale. În România, în 2024 s-au înregistrat sub 150.000 de nașteri, iar pentru acest an se estimează un nou minim istoric. La nivel european, aproximativ 25 de milioane de persoane se confruntă cu infertilitatea.
Pentru stimularea natalității, este esențială îmbunătățirea informării și educației privind fertilitatea și sănătatea reproductivă, promovarea unei societăți favorabile familiilor prin sprijinirea companiilor care încurajează angajații să devină părinți și extinderea accesului la servicii de fertilitate și proceduri FIV finanțate public. De asemenea, trebuie dezvoltate rețelele de screening, de consiliere și reduse inegalitățile cu privire la accesul la servicii obstetricale și neonatale de calitate.
„România se confruntă cu o provocare majoră: scăderea constantă a natalității. Este de datoria noastră ca reprezentanți ai cetățenilor, să identificăm cele mai eficiente soluții pentru a sprijini tinerele familii și a asigura sustenabilitatea dezvoltării naționale. Prin această masă rotundă dorim să reunim experți, decidenți politici și reprezentanți ai societății civile pentru a găsi împreună soluții concrete”, a declarat senatorul Carmen Orban.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate bune practici internaționale adaptabile contextului românesc și vor fi discutate măsuri legislative menite să faciliteze accesul familiilor la servicii de sănătate, educație și sprijin economic.