Astăzi se împlinesc 143 de ani de la moartea pictorului și pedagogului Ion Andreescu (1850–1882), considerat unul dintre cei mai valoroși artiști plastici români ai secolului XIX și un nume emblematic pentru patrimoniul cultural al județului Buzău.
Născut pe 15 februarie 1850 în București, într-o familie cu posibilități, Andreescu s-a format intelectual la colegii de renume din Capitală și artistic sub îndrumarea lui Theodor Aman, la Școala Națională de Arte Frumoase.
Începând cu anul 1872, destinul său se leagă strâns de Buzău, unde este numit profesor de desen și caligrafie la Seminarul Episcopal, iar apoi la Gimnaziul Comunal „Tudor Vladimirescu”, actualul Colegiu Național „B. P. Hasdeu”. În această perioadă, Andreescu realizează o serie de lucrări inspirate din peisajele și viața cotidiană a zonei – adevărate „documente în culoare” ale vremii.
Coacăze, Târg în preajma Buzăului (Drăgaica), Iarna în Crâng, Crâng desfrunzit, Cioban cu oile, Tăietor de lemne în pădure, Casa ciurarului sau Margine de sat sunt doar câteva dintre picturile în care Buzăul devine subiect central și sursă de inspirație. Crângul, târgurile, satele și viața simplă a oamenilor sunt surprinse cu o sensibilitate aparte, specifică ochiului atent și sufletului cald al artistului.
În 1879, sprijinit de comunitatea buzoiană, Andreescu ajunge la Paris, unde studiază la Academia Julian și pictează în satul Barbizon, loc devenit celebru pentru școala de pictură care i-a inspirat pe marii artiști ai vremii. Aici îl cunoaște pe Nicolae Grigorescu, cel care îl va considera drept „cel mai mare artist pe care l-a avut țara”.
Din păcate, Ion Andreescu se stinge prematur, la doar 32 de ani, pe 22 (sau 23) octombrie 1882, în plină maturitate artistică.
Ion Andreescu rămâne nu doar o figură centrală în pictura românească, ci și un simbol al legăturii dintre artă și pământul natal. Buzăul i-a fost atelier, inspirație și suflet. Azi, la 143 de ani de la moartea sa, opera lui continuă să emoționeze și să inspire.
