Conectează-te cu noi

Satul buzoian

Satele din Mânzălești, oaze de sănătate pentru oamenii locului: "Fiecare gură de aer le este pură terapie"

Avatar photo

Publicat

pe

În lume sunt foarte puține „zonele albastre”, cu aer curat, nepoluat, recunoscute pentru longevitatea localnicilor. Una dintre ele, chiar dacă nedeclarată oficial, se află la Curbura Carpaților, în județul Buzău. În satele din Mânzălești găsim mulți octogenari, nonangenari, oameni neatinși de boli serioase. Ușor de explicat, spun specialiștii Geoparcului „Ținutul Buzăului”: oamenii locului trăiesc pe un munte de sare și fiecare gură de aer le este pură terapie, scrie infobaragan.ro.

Comuna Mânzălești, aflată pe Valea Slănicului, este înconjurată de maluri albite de sarea care se află la suprafața solului. Vin să ia saramura din izvoarele care țâșnesc ici-colo atât sătenii de pe vale, cât și gospodari din tot județul. Nea Ion, de exemplu, pune apa sărată în vase, în toată casa, pentru a respira aerul iute. ”Pentru noi, astmaticii ăștia, este numai bună sarea asta. E sănătate curată”, spune nea` Ion.

Teoria ne este confirmată de localnicul de aproape 90 de ani, dar și de ceilalți bătrâni care deși mulți au peste 80 de ani sunt sănătoși tun. „La noi nu sunt bolnavi de astm sau de nervi. Au fost făcute măsurători și s-a ajuns la concluzia că zonele acestea cu sare la suprafață sunt zone propice vieții. Dacă te lingi pe buze, simți gust de sare”, ne explică Cecilia Petrescu, învățătoare și custode al Muzeului „Timpul Omului”, din Mânzălești… citește articolul integral pe infobaragan.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate BUZAU.NET

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025 , Scor: 1-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025 , Scor: 2-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

05-12-2025 , Scor: 1-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat

28-11-2025 , Scor: 6-1
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025 , Scor: 1-2


Trending