24 Ore
S-a reușit o minune! Alexandru a plecat spre Italia
																								
												
												
											„Cine este Dumnezeu, mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, care faci minuni!” Sunt cuvintele cu care părintele Ioan Șolea, tatăl băiețului de 11 an i care luptă să supraviețuiască unei boli crunte, își începe o nouă postare pe pagina de Facebook prin care aduce vești bune despre fiul său. Starea lui Alexandru este mai bună, de la o zi la alta, astfel că medicii din București i-au permit băiatului să zboare astăzi spre spitalul din Roma, pentru tratamentul care îi poate salva viața, scrie sansanews.ro.
”Din fericire, Alexandru este cu mama lui în aeroport şi asteaptă decolarea, la ora 10,30, împreună cu o altă fetiţă aflată în aceeaşi situatie, Maria, şi mama acesteia”, a spus părintele Ioan Șolea.
Înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, familia lui Alexandru a primit vestea cumplită că fiul lor suferă de leucemie acută limfoblastică, tip T. O boală care, din păcate, evoluează rapid. Starea băiatului s-a agravat rapid și de atunci băiatul a fost internat la București. Medicii de aici s-au luptat să-l stabilizeze astfel încât starea lui să-i permită să zboare până în Italia. Tatăl său, cunoscutul preot Ioan Șolea a făcut un apel pe Facebook ( detalii aici) la toți oamenii cu suflet care îl pot ajuta să-și salveze copilul.
În primul rând, Alexandru a avut nevoie de sânge. Pentru a putea zbura, băiatul trebuia să aibă un nivel al trombocitelor foarte bun astfel încât să fie evitată o hemoragie puternică în timpul zborului. Apelul tatălui său a creat un val de… citește articolul integral pe sansanews.ro.

24 Ore2025-11-03Val de ură fără precedent împotriva medicilor din Buzău după decesul dr. Szabo

24 Ore2025-11-04Un buzoian de 39 de ani, dat dispărut de familie

24 Ore2025-11-03Finalizarea pasajului de la Spătaru, un pas important pentru circulația pe Autostrada A7

Politic2025-11-03Alianța PNL–USR îl susține pe antreprenorul Mihai Răzvan Moraru la CJ Buzău

24 Ore2025-11-03Trafic dirijat pe sensul Buzău spre Râmnicu Sărat din cauza unui accident

24 Ore2025-11-03Circulație reluată pe bulevardul Nicolae Bălcescu, inclusiv în weekend

24 Ore2025-11-04Varza de Buzău, cea mai bună alegere pentru murat
			
			
																			
																			
																			
																			
																			
																			
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
	






