- Realizăm prima autostradă din Moldova, care va avea un rol determinant în reducerea decalajelor sociale și economice față de alte regiuni istorice.
- Salariul brut va depăși 2.600 de euro pe lună, salariul minim brut va ajunge la 1.300 de euro pe lună, pensia medie va fi de 810 euro, iar cea minimă de 415 euro până în 2029. Rata șomajului se va menține sub 4,5%. Numărul mediu de salariați va depăși 6 milioane de persoane.
Romeo Daniel Lungu, deputat în Parlamentul României din 2020, s-a dedicat atât dezvoltării legislative, cât și soluționării problemelor locale, concentrându-și eforturile pe inițiative care aduc îmbunătățiri semnificative calității vieții românilor.
Romeo Lungu s-a remarcat prin inițiative legislative menite să sprijine categoriile vulnerabile și să îmbunătățească infrastructura socială. Printre măsurile pe care le-a susținut se numără: majorarea pensiilor, reformarea ajutoarelor sociale, reducerea cotei TVA pentru lemnele de foc, introducerea educației financiare în școli, posibilitatea de a deschide puncte secundare ale cabinetelor de medicină de familie în zonele rurale, acolo unde există deficit de medici și interzicerea vânzării de țigări electronice și dispozitive de încălzire a tutunului către minori.
Romeo Lungu este membru în Comisia pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului, unde a susținut legislația care produce efecte asupra administrației locale și în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților şi Senatului pentru relația cu UNESCO, contribuind semnificativ la succesul proiectului Geoparcul „Ținutul Buzăului”. De asemenea, deține funcția de președinte al Comisiei pentru Tineret și Sport, unde susține politici care încurajează implicarea tinerilor și dezvoltarea sportului de masă și de performanță.
În paralel cu activitatea legislativă, Romeo Lungu a continuat să fie un susținător activ al dezvoltării comunităților din Buzău, menținând un dialog constant cu autoritățile, ONG-urile și cetățenii. Prin întâlniri și consultări, a identificat prioritățile locale și a promovat soluții adaptate nevoilor comunității, întărind astfel legătura cu oamenii și contribuind la dezvoltarea județului.
CMF: 11240017
Comandat de: Partidul Social Democrat Buzău
Realizat de: Next Mobile Media SRL