Național
România pierde soiuri valoroase de legume, în timp ce legumele pline de pesticide ajung în piețe
România, recunoscută în trecut pentru bogăția sa agricolă și soiurile tradiționale de legume și fructe, asistă neputincioasă la dispariția unei părți importante din patrimoniul său genetic. În lipsa unor instituții capabile să conserve aceste resurse, numeroase soiuri românești au fost pierdute, înregistrate de alte țări sau abandonate din cauza lipsei de interes și finanțare.
Un exemplu elocvent este ceapa aurie de Buzău, un soi dispărut din cultura românească și regăsit de cercetători tocmai în banca de gene a Universității Cornell din Statele Unite. „Am căutat în toate băncile de resurse genetice din Europa și nu am găsit-o. Știți unde am găsit-o? La americani”, a declarat cercetătorul Costel Vînătoru, directorul Băncii de Gene de la Buzău.
Un alt caz trist este cel al roșiilor „inimă de bou”, un soi emblematic pentru grădinile românești, dar care acum este înregistrat oficial în Italia, Franța și Bulgaria. România nu mai are dreptul să folosească această denumire. Pentru a salva ceea ce se mai poate, cercetătorii români au creat un soi nou, numit „Andrada”, care păstrează caracteristicile tradiționale ale „inimii de bou”, dar are o amprentă genetică diferită.
În paralel, în piețele românești, consumatorii se confruntă cu un alt pericol: legume pline de pesticide, aplicate de mulți producători „după ureche”. Specialiștii atrag atenția că aceste substanțe chimice sunt folosite fără o cunoaștere temeinică și pot avea efecte grave asupra sănătății. Recomandarea lor este ca legumele din piață să fie spălate temeinic și, dacă este posibil, ținute câteva minute într-o soluție de apă cu bicarbonat de sodiu.
Scandalul pesticidelor neomologate, izbucnit în 2023 în bazinul legumicol Glodeanu Sărat, a scos la iveală practici alarmante. Unii producători foloseau substanțe toxice pentru grăbirea coacerii tomatelor și castraveților destinați vânzării, în timp ce pentru consumul propriu cultivau legume fără tratamente. Dosarul penal deschis în acest caz a dus la condamnarea a cinci persoane, inclusiv a unui comerciant de pesticide din Ilfov. Însă, după doi ani de procese, toți inculpații au scăpat de închisoare, primind pedepse cu suspendare și perioade de supraveghere, conform deciziei Judecătoriei Pogoanele. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Pierderea soiurilor românești și lipsa unui control riguros asupra producției agricole ridică serioase semne de întrebare cu privire la viitorul agriculturii autohtone și la siguranța alimentară a populației.

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-04Marcel Ciolacu trage un semnal de alarmă: Banca de Gene de la Buzău, în pericol din cauza lipsei de personal

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău








