Conectează-te cu noi

Național

Roca din care se face dinamita, extrasă din Munții Buzăului. Fosta carieră e acum zonă turistică VIDEO

Avatar photo

Publicat

pe

Diatomitul, roca sedimentară folosită, printre altele, la fabricarea dinamitei, se găsește în subsolul bogat al satelor de pe Valea Sibiciului din județul Buzău, la Pătârlagele. , scrie adevarul.ro.

Fosta carieră de diatomit se află la Pătârlagele, pe dealul Burdușoaia, și este o atracție turistică din ce în ce mai explorată mai ales de către iubitorii de fotografie, pentru peisajul rămas după extracție.

Arealul stâncos se găsește pe malul stâng al râului Buzău, la confluenţa cu Valea Sibiciului. 

Tot aici se găsește și chihlimbar, prețioasa rășină care a dat faimă comunei Colți din zonă. Localnicul Ciprian Chiriac, ghid din Colți, spune că locul, acum cu aspect de munte cu vârful retezat, este frecventat de turiști porniți în căutarea unor locuri unice. 

De la dinamită, la nutreț pentru porci

Cariera de diatomit a funcționat mai bine de o jumătate de secol, până pe la începutul anilor `90. A fost abandonată, deși rezerva de material este încă mare.

„Când eram mic, funcționa cariera. Plecau de acolo basculante încărcate cu diatomit pentru diverse fabrici din țară. Chiar și la noi, în Pătârlagele, era folosit la producerea de bolțari și chirpici. Are multe întrebuințări chiar și-n grădini, la animale. Sătenii dau la porci… citește articolul integral pe adevarul.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025 , Scor: 2-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending