Conectează-te cu noi

Sănătate

Revoltător! Medici acuzați că implantau, pacienților pe care-i operau, dispozitive medicale recuperate de la cadavre

Avatar photo

Publicat

pe

Angajați ai unor spitale din Iași și Brașov, între care și medici, sunt cercetați penal, pentru că ar fi pus în pericol viețile a cel puțin 170 de bolnavi cărora le-au montat dispozitive medicale cardiace de unică folosință, recuperate de la morți, scrie sanatateabuzoiana.ro.

Polițiștii din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Investigații Criminale a IGPR, împreună cu polițiști ai Inspectoratelor Județene din Brașov, Iași, Neamț și Suceava au descins vineri dimineață, sub coordonarea perocurorului de caz de la Înalta Curte de Casație și Justiție, la 24 de adrese din Brașov, Iași și Neamț, într-o cauză complexă în care se efectuează cercetări pentru abuz în serviciu, luare şi dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente.

Activităţile se desfăşoară la sediile sociale ale unor firme şi la domiciliile persoanelor fizice presupus a fi implicate în activitatea infracţională sau la imobile deţinute de acestea. De asemenea, vor fi efectuate percheziţii domiciliare la sediile unei primării comunale, unor spitale şi la un ONG, transmit Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) și Parchetului General, printr-un comunicat.

Sunt vizați angajați ai Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași și… citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Publicitate BUZAU.NET

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025 , Scor: 1-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025 , Scor: 2-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

05-12-2025 , Scor: 1-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat

28-11-2025 , Scor: 6-1
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025 , Scor: 1-2


Trending