Pornind de la premisa că „așa cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara”, investițiile recente din educație ar fi trebuit să garanteze un viitor prosper. Cu toate acestea, într-o Românie concentrată pe tăieri bugetare pentru reducerea deficitului, școala rurală este din nou pusă pe lista sacrificiilor. Sub titulatura pompoasă a „eficientizării rețelei școlare”, Legea 141/2025 și ordinele aferente aduc măsuri care riscă să distrugă echilibrul fragil al educației de la sat, prin comasarea școlilor, reintroducerea claselor simultane, mărirea normelor didactice și eliminarea unor burse vitale pentru elevii cu potențial, dar fără posibilități materiale.
În ciuda acestei perspective sumbre, școala rurală a demonstrat în ultimii ani că nu mai este sinonimă cu neputința. În comuna Merei, de exemplu, investiții de aproape două milioane de euro au fost direcționate tocmai pentru a reduce decalajul față de mediul urban. Prin eforturi constante, accesarea de fonduri europene și proiecte strategice, s-a modernizat infrastructura, s-a digitalizat procesul educațional, s-au dotat sălile de clasă și laboratoarele și s-au asigurat condiții de transport și siguranță. Parteneriatul real dintre școală și primărie a avut ca rezultat direct reducerea abandonului școlar, copiii fiind încurajați să rămână să învețe aproape de casă.
Rezultatele concrete nu au întârziat să apară și demonstrează că, atunci când există voință, educația rurală poate fi competitivă. Dovadă stă faptul că cea mai mare notă din mediul rural la ultima Evaluare Națională a fost obținută de un elev de la Școala Lipia, iar absolvenții din comună reușesc să intre la cele mai bune licee din județ. Aceste succese sunt mărturia faptului că investițiile direcționate corect pot transforma o comunitate și pot oferi șanse egale tuturor copiilor, a declarat directorul școlii Laurențiu Ionașcu
Tocmai acum, când roadele muncii încep să se vadă, o reformă impusă de la centru pare să șteargă totul cu buretele. Se propun comasări decise „din pix”, fără consultări reale cu comunitățile locale și fără o evaluare a impactului. Se taie bursele de performanță, care pentru mulți elevi talentați reprezentau singura șansă de a-și continua studiile. Cadrele didactice sunt obligate la norme mai mari, fără a li se oferi sprijin sau condiții decente, ceea ce va genera o luptă pentru posturi, o goană după completarea orelor și o teamă constantă de restrângeri de activitate, afectând direct calitatea actului educațional.
Deși este recunoscută nevoia de reglementare și de eficientizare a cheltuielilor în învățământ, soluția propusă este una grosieră și generalistă. O abordare corectă ar fi presupus analize temeinice, realizate punctual pentru fiecare unitate școlară în parte, în urma unor consultări cu directorii, primarii și inspectoratele școlare județene. O reformă reală ar trebui să țină cont de specificul fiecărei comunități, nu să aplice măsuri uniforme care ignoră eforturile și progresele locale.
Impactul acestor măsuri riscă să fie dezastruos. Închiderea școlii de lângă casă va duce inevitabil la o creștere a abandonului școlar, o realitate pe care România nu și-o poate permite. Soluția transportului școlar este deja precară; microbuze cu o vechime de 15 ani sunt insuficiente pentru a acoperi nevoile, iar copiii din sate izolate sunt deja forțați să ajungă la școală cu o oră înainte de cursuri și să se întoarcă acasă la două ore după terminarea lor. Comasarea nu va face decât să agraveze această situație dramatică.
Astfel, toată munca și investițiile din ultimii ani riscă să fie irosite. Pentru ca viitorul țării să nu fie compromis, investițiile în educație trebuie să continue, iar orice măsură de reducere a costurilor trebuie să fie fundamentată pe analize de impact clare și pe nevoile reale ale fiecărei comunități, nu pe rațiuni strict economice care sacrifică viitorul copiilor.
