Conectează-te cu noi

24 Ore

RALIU pe DN2E85 | Peste 250 de sancțiuni în ultimele 24 de ore

Avatar photo

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat acţiunile pentru conştientizarea conducătorilor auto şi a celorlalţi participanţi la trafic, cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

În urma neregulilor constatate în trafic, polițiștii au aplicat 266 de sancțiuni contravenționale.

Polițiștii rutieri au acționat pe linia prevenirii evenimentelor rutiere în care ar putea fi implicați pietonii și bicicliștii. Pentru că nu au respectat regulile rutiere și și-au pus în pericol viața, 73 de participanți la trafic din categoriile amintite au fost sancționați contravențional.

Aparatele radar care au acţionat pe principalele artere de circulaţie au înregistrat  57 de autovehicule ce au depăşit regimul legal de viteză, iar în 7 situaţii s-a impus reţinerea permiselor de conducere pentru depăşirea limitelor de viteză maxime admise pe sectoarele de drum tranzitate.

Unul dintre șoferii care au rămas fără permis de conducere pentru încălcarea limitelor legale de viteză este un șofer de 48 de ani, din București, ce a fost depistat de polițiștii rutieri conducând cu o viteză de 162 km/h, pe DN2 E85, în afara localității Costești.

Poliţiştii rutieri au mai reţinut alte 5 permise de conducere pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire și pentru neacordarea priorității de trecere.

De asemenea, 43 dintre șoferi au mai fost sancționați pentru că nu au purtat centura de siguranță, 9 care s-au urcat la volanul unor mașini cu defecțiuni tehnice și 37 pentru alte abateri în trafic.

Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

 SĂ FIM RESPONSABILI ÎN TRAFIC! Bicicliștilor le recomandăm să respecte legislația rutieră și să se echipeze corespunzător. Pentru ca bicicliştii să conducă în siguranţă pe drumurile publice, poliţiştii reamintesc următoarele:

– Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.

– Se recomandă ca bicicliştii să poarte cască de protecţie şi elemente reflectorizante.

– Bicicleta trebuie să fie prevăzută cu sistem de frânare eficient, sistem funcţional de direcţie, elemente reflectorizante.

Bicicliştii trebuie să cunoască şi să respecte regulile rutiere.

Pentru prevenirea implicării conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală în evenimente rutiere poliţiştii fac următoarele recomandări:

– nu folosiţi segmentele de drum pe care accesul atelajelor hipo este interzis;

–folosiţi în mod obligatoriu vestele reflectorizante şi elemente fluorescent –reflectorizante pe atelajele hipo;

–vehiculul cu tracţiune animală sa fie condus pe acostament sau cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile;

–să nu oprească sau să staţioneze pe partea carosabila;

–să nu conducă vehiculul sub influenta băuturilor alcoolice; sa semnalizeze schimbarea direcţiei de mers cu braţul şi să se asigure la schimbarea direcţiei de mers;

să nu transporte persoane care stau in picioare.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11:00
Fotbal, LIGA2

SC FC Voluntari SA - AFC Metalul Buzău

02-08-2025 , Scor: 2-1
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

09-08-2025 , Scor: 0-0
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Slatina - AFC Metalul Buzău

16-08-2025 , Scor: 2-3
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS FC Corvinul Hunedoara 1921

23-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Afumaţi - AFC Metalul Buzău

30-08-2025
12:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC 1599 Şelimbăr

13-09-2025
17:30
Fotbal, CUPA ROMANIEI

ACS Voinţa Limpeziş - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

30-07-2025 , Scor: Anulat


Trending