În perioada 6 – 15 octombrie 2025, municipiul Râmnicu Sărat a fost gazda vizitei de studiu internaționale organizate în cadrul proiectului „Together for Youth”, coordonat de Asociația de Tineret ONIX. Evenimentul a reunit reprezentanți ai organizațiilor și lucrători de tineret din 14 state europene și partenere: Grecia, Spania, Turcia, România, Letonia, Macedonia de Nord, Slovacia, Armenia, Estonia, Bulgaria, Republica Moldova, Cipru, Malta și Italia.
Scopul activității a fost promovarea incluziunii sociale, a bunelor practici și a sustenabilității în lucrul cu tinerii, precum și stimularea participării civice și a colaborării între organizațiile care contribuie la dezvoltarea ecosistemului comunitar.
Pe parcursul celor zece zile de activități, participanții au fost implicați în sesiuni interactive și experiențe de învățare non-formală, precum:
- Workshop-uri tematice despre incluziune, participare și inovație socială;
- Vizite tematice la instituții și organizații locale – Școlile Gimnaziale Buda, Valea Râmnicului, Topliceni, „Gh. Vernescu” Râmnicu Sărat, GPP „Lumea Copilăriei”, Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”, Muzeul Municipal „Octavian Moșescu”, Primăria Râmnicu Sărat, Centrul Europe Direct Râmnicu Sărat, Primăria Comunei Siriu, precum și o Caravană comunitară derulată cu un autobuz electric în șase cartiere ale municipiului;
- Dezbateri și sesiuni de tip „Open Space”, dedicate schimbului de idei și soluții inovatoare;
- Prezentări de bune practici din diverse țări europene;
- Seri interculturale, care au încurajat dialogul și înțelegerea între culturi;
- Întâlniri de dialog structurat între tineri, autorități și actori locali.
Proiectul „Together for Youth” contribuie la dezvoltarea competențelor lucrătorilor de tineret, la consolidarea colaborării internaționale și la întărirea comunităților locale prin inițiative sustenabile, bazate pe participare activă și incluziune.
„Ne bucurăm că Râmnicu Sărat a devenit, pentru zece zile, un hub al cooperării internaționale în domeniul tineretului. Suntem la a șaptea astfel de activitate în ultimii doi ani și una dintre cele 50 de organizații acreditate în România în domeniul tineretului prin programul Erasmus+. Prin acest proiect am reușit să conectăm oameni, idei și inițiative care pot transforma comunități întregi”, a declarat Florin Ceparu, președintele Asociației de Tineret ONIX.
Proiectul este derulat cu sprijinul Programului Erasmus+ al Uniunii Europene, în parteneriat cu organizații din cele 14 țări participante.
Pentru informații suplimentare:
📧 asociatiaonix@gmail.com
🌐 www.asociatiaonix.ro
📍 Asociația de Tineret ONIX – Râmnicu Sărat, România