George Emil Palade s-a născut la 19 noiembrie 1912, la Iași. De la vârsta de 9 ani locuiește la Buzău, unde tatăl său, Emil Palade, a fost numit profesor la catedra de pedagogie la Școala Normală de băieți, azi Liceul Pedagogic „Spiru C. Haret", între anii 1921-1943. Tot aici a fost și director timp de 11 ani. Pentru George, timp de peste 22 de ani, Buzău a fost casa părinților.
Începe clasele primare la Iași și le continuă la Buzău, la Liceul „Al. Hasdeu" (azi Colegiul Național „B. P. Hasdeu"), pe care îl absolvă în 1930 ca șef de promoție, elev eminent în toți anii. Urmează Facultatea de Medicină din București, iar în anul 1940 obține doctoratul în medicină cu teza Tubul urinifer al delfinului.
Lucrează ca medic la clinica profesorului Gh. Lupu, după care este asistent, șef de lucrări, apoi conferențiar la Institutul de Anatomie. În 1946, după căsătoria cu fiica industriașului Malaxa, pleacă în S.U.A., devenind, din 1952, cetățean american. A lucrat ca cercetător și apoi profesor de biologie celulară la Departamentul de biologie al Institutului Rockefeller din New York, iar din 1973, profesor de biologie celulară la Facultatea de Medicină a Universității Yale din New Haven.
În 1966 obține Premiul Albert Lasker, iar în 1970, Premiul Hurwitz. Devine membru al Academiei de Arte și Științe din S.U.A., precum și al Academiei Naționale de Științe. Pe 10 octombrie 1974 i se acordă Premiul Nobel pentru medicină și fiziologie, fiind împărțit cu Albert Claude și Christian de Duve. Din anul 1975 devine membru de onoare al Academiei Române.
Descoperirile fundamentale ale lui G. E. Palade au fost în domeniul biologiei celulare, în special al ultrastructurii, relevată cu ajutorul microscopului electronic. Investigațiile sale pe plan medical au vizat cercetarea structurii și formațiunilor de transport ale pereților sanguini. Se stinge la 7 octombrie 2008, în California, S.U.A.
