24 Ore
Primăria Râmnicu Sărat: Proces-verbal privind publicarea proiectului bugetului local și procedura legală de contestare
PROCES-VERBAL
privind aducerea la cunoştinţă publică a proiectului bugetului local de venituri şi cheltuieli a Municipiului Râmnicu Sărat pe anul 2025 (în proiect – conform art. 39, alin. (1) – alin. (6) din Legea nr. 273/2006 – privind finanele publice locale, actualizată), după expirarea termenului de depunere contestatii
Având în vedere:
- prevederile art. 39 alin. (3)-(6) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, conform cărora pe baza veniturilor proprii şi a sumelor repartizate potrivit alin. (2), ordonatorii principali de credite, în termen de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, definitivează proiectul bugetului local, care se publică în presa locală sau se afişează la sediul unităţii administrativ-teritoriale, locuitorii unităţii administrativ-teritoriale având posibilitatea de a depune contestaţii privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării sau afişării acestuia;
- faptul că proiectele de buget prevazute la art. 1, alin. 2 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, se aproba de autorităţile deliberative în termen de maximum 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I;
- faptul că, în termen de 15 zile de la data afişării anunţului, locuitorii Municipiului Râmnicu Sărat au prerogativa legală de a depune contestaţie faţă de menţiunile Proiectului de hotărâre privind aprobarea bugetului local de venituri şi cheltuieli a Municipiului Râmnicu Sărat pe anul 2025 (în proiect – conform art. 39, alin. (1) – alin. (6) din Legea nr. 273/2006 – privind finanțele publice locale, actualizată);
- Anunţul Proiectului de hotărâre privind aprobarea bugetului local de venituri şi cheltuieli a Municipiului Râmnicu Sărat pe anul 2025 (în proiect – conform art. 39, alin. (1) – alin. (6) din Legea nr. 273/2006 – privind finantele publice locale, actualizată), înregistrat la nr. 11609/25.02.2025;
- termenul limită până la care locuitorii unităţii administrativ-teritoriale puteau depune contestaţie faţă de cele menţionate, respectiv data de 11.03.2025 (inclusiv);
Raportat la cele expuse, aducem la cunoştinţă aspectul conform căruia până la termenul limită impus nu au fost depuse contestaţii de către locuitorii Municipiului Râmnicu Sărat faţă de Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului local de venituri şi cheltuieli a Municipiului Râmnicu Sărat pe anul 2025 (în proiect – conform art. 39, alin. (1) – alin. (6) din Legea nr. 273/2006 – privind finantele publice locale, actualizată).
De asemenea, precizăm că de la data anuntului inregistrat sub nr. 11609/25.02.2025 s-au primit următoarele inscrisuri:
- adresa nr. 3563/28.02.2025 a Consiliului Judetean Buzau, inregistrata la Primaria Municipiului Ramnicu Sarat cu nr. 12934/03.03.2025;
- adresa nr. 695/04.03.2025 emisa de Liceul Tehnologic ,,Victor Frunza”, inregistrata la Primaria Municipiului Ramnicu Sarat cu nr. 13271/04.03.2025, prin intermediul căreia s-a transmis Programul de finantare a investitiilor specifice in agricultura, industria alimentara cu toate ramurile ei conexe acesteia si a cheltuielilor materiale necesare functionarii liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol pentru anul 2025;
- referatul nr. 13692/05.03.2025 al Serviciului Monitorizare si Indrumare a Unitatilor de Invatamant, Intreprinderilor Publice și Serviciilor Comunitare de Utilitati Publice – privind proiecutl ,,POLIEducatie – O sansa pentru fiecare”;
- adresa nr. F1208/03.03.2025 a SC COMPANIA DE APA SA BUZAU, inregistrata la Primaria Municipiului Ramnicu Sarat cu nr. 14226/07.03.2025.
PRIMAR,
CÎRJAN SORIN-VALENTIN

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

24 Ore2025-12-05Marcel Ciolacu la final de campanie: „Nu am atacat contracandidații, am prezentat soluții pentru Buzău”

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău








