Conectează-te cu noi

Administrație

Prezență record azi, la târgul de promovare a ofertelor educaționale universitare, Tehno Skills, organizat de Liceul Tehnic

Avatar photo

Publicat

pe

Liceul Tehnic Buzău în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău și Inspectoratul Școlar Județean Buzău au organizat astăzi în incinta Euro Campus, târgul de promovare a ofertelor educaționale universitare Tehno Skills, scrie expresulbuzoian.ro.

La eveniment au participat în număr impresionant atât elevi de gimnaziu cât și elevi ai liceelor din județ. Specializările prezentate au fost din domeniul tehnologic: servicii (economic, administrație, alimentație, turism, etc), tehnic (mecanică, electronică, automatizări, robotică, informatică, inginerie, etc) și resurse (protecția mediului, ecologie, etc).

Oferta educațională a inclus și șansa unei cariere militare prin standul reprezentat astazi de elevi și cadre militare ai Școlii de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia.”

Scopul principal al acestei activități a fost ca elevii să aibă o imagine de ansamblu asupra ofertei educaționale dar și asupra perspectivei pe care o oferă piața de muncă buzoiană. Evenimentul a fost un succes, sala generoasă a Euro Campus fiind plină de sute de elevi ai învățământului buzoian.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025 , Scor: 2-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending