Conectează-te cu noi

Cultural/Educație

Premierea elevilor implicați în Concursul „Biserica, locaș de închinare”, la Gugești

Avatar photo

Publicat

pe

În ziua de 5 martie 2023, la Parohia Gugești II din Protoieria Focșani II, județul Vrancea, în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate, a avut loc premierea elevilor participanți la Concursul Național cu participare internațională Biserica, locaș de închinare, aflat la ediția a VII-a și având tema: „Împreună cu Hristos în lume în mileniul III”. Festivitatea s-a desfășurat în prezența părintelui paroh Dan Curcă, a doamnei prof. Violeta Anca Grecu – directorul Școlii Gimnaziale „Alexandru Vlahuță” din Gugești, și a părintelui Ionel Toma, de la Parohia Cândești, scrie arhiepiscopiabzvn.ro.

Anul acesta, concursul a reușit să adune mii de copii din mai multe țări, care și-au înălțat rugăciunile lor curate pentru pacea a toată lumea și pentru dragostea dintre oameni. De la școala din localitatea vrânceană, un număr impresionant de elevi, 47, au obținut, în primul rând, „Marele Premiu” de la Dumnezeu, pentru că și-au ridicat, pentru câteva minute, ochii de la dispozitivele mobile și și-au înălțat gândul și inima spre cer. Însă nici rezultatele oficiale nu au fost de neglijat: s-au obținut 13 mențiuni și 34 de premii speciale din partea juriului.

„Disciplina Religie are un statut aparte, pentru că ceea ce învățăm în clasă punem în aplicare în fiecare zi, prin fapte, iar duminica ne întâlnim la Sfânta Liturghie. Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu, iar atunci când stai în genunchi și întinzi… citește articolul integral pe arhiepiscopiabzvn.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

SC FC Voluntari SA - AFC Metalul Buzău

02-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

09-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Slatina - AFC Metalul Buzău

16-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS FC Corvinul Hunedoara 1921

23-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Afumaţi - AFC Metalul Buzău

30-08-2025
12:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC 1599 Şelimbăr

13-09-2025
17:30
Fotbal, CUPA ROMANIEI

ACS Voinţa Limpeziş - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

30-07-2025


Trending