Conectează-te cu noi

24 Ore

Politiștii rutieri au aplicat peste 160 de sancţiuni contravenţionale și au reținut 14 permise de conducere în doar 24 de ore în Buzău

Avatar photo

Publicat

pe

În ziua de 7 iunie a.c, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 167 de sancţiuni contravenţionale și au reţinut 14 permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.

Totodată, poliţiştii au desfășurat activități pentru prevenirea victimizării mpietonilor prin posibila implicare în evenimente rutiere. În timpul activităților, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale pietonilor care nu au respectat regulile de circualție.

Poliţiştii au acționat şi pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate înregistrând 47 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 11 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile, respectiv 120 de zile.

Cu cea mai mare viteză – 117 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui şofer de 45 de ani, din Vrancea, ce rula pe DN2E85, în localitatea Potârnichești.

22 de sancţiuni au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă, dar şi 9 pentru defecțiuni tehnice ale autovehiculelor.

Alte 3 permise de conducere au fost reţinute pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la poliție în urma unui accident soldat doar cu pagube materiale, pentru comportament agresiv în trafic, dar și pentru circulația pe sens opus.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 44.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanțe psihoactive și refuzul de a se supune prelevării de probe biologice.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSM Olimpia Satu Mare

27-09-2025 , Scor: 0-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Tunari - AFC Metalul Buzău

04-10-2025 , Scor: 2-4
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC Dumbrăviţa

18-10-2025 , Scor: 4-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Concordia Chiajna - AFC Metalul Buzău

25-10-2025
15:00
Fotbal, LIGA3

CS Blejoi - CSM Râmnicu Sărat

17-10-2025 , Scor: 3-1
15:00
Fotbal, LIGA3

CSO Plopeni - CSM Râmnicu Sărat

25-10-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2

31-10-2025


Trending