Conectează-te cu noi

24 Ore

POLIȚIA BUZĂU: Trei certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe, reținute în doar câteva ore

Avatar photo

Publicat

pe

La sfârșitul săptămânii trecute, în nopțile de vineri spre sâmbătă, respectiv sâmbătă spre duminică, în intervalul orar 19.00-01.00, polițiștii Biroului Rutier de la Poliţia municipiului Buzău, în colaborare cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român, au desfășurat activități de control în trafic, în scopul creșterii siguranței rutiere pe drumurile publice din municipiul Buzău, prevenirii accidentelor de circulație ce s-ar putea înregistra pe fondul deficiențelor tehnice ale vehiculelor și diminuării disconfortului fonic produs de autovehiculele cărora le-au fost efectuate modificări neomologate sistemului de evacuare a noxelor.

În cadrul acțiunii s-a urmărit cu precădere starea tehnică a autovehiculelor prin verificarea:

  • sistemului de reducere a zgomotului și a emisiilor poluante;
  • sistemului de frânare;
  • mecanismului de direcție;
  • instalației de iluminare/semnalizare și echipamente electrice;
  • existenței și autenticității seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor;
  • vizibilității și legalitatea montării și utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, decât cele omologate;
  • sistemului de rulare (punți, roți, anvelope și suspensie);
  • corectitudinii datelor din certificatul de înmatriculare și concordanța acestora cu datele și caracteristicile tehnice ale vehiculelor;
  • deținerii inspecției tehnice periodice și valabilitatea acesteia;
  • aplicării tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu excepția celor omologate și/sau certificate de către autoritatea competentă și care sunt marcate corespunzător.

În urma activităților de control desfășurate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 5000 de lei, pentru deficiențe tehnice constatate atât la mașini, cât și la vehiculele cu două roți.

Polițiștii rutieri au retras trei certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe cu numărul de înmatriculare pentru deficiențele tehnice constatate. De asemenea, au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, două permise.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Publicitate BUZAU.NET

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025 , Scor: 1-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025 , Scor: 2-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

05-12-2025 , Scor: 1-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat

28-11-2025 , Scor: 6-1
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025 , Scor: 1-2


Trending