24 Ore
POLIȚIA BUZĂU: Au aplicat 138 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 12 permise de conducere în 24 de ore
Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de prevenire şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au aplicat 138 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 12 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.
De asemenea, poliţiştii au acționat pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere în care ar putea fi implicaţi pietonii și bicicliștii și pentru conştientizarea riscurilor la care se expun atunci cand nu respectă regulile de circulație. 24 de participanți la trafic din aceste categorii au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea legislației rutiere.
Polițiștii rutieri au acționat pentru depistarea și scoaterea din circulație a șoferilor care au depășit limita legală de viteză. Astfel, au fost depistați 45 de şoferi care au depăşit limitele legale de viteză, 9 dintre aceştia au predat permisele de conducere pentru următoarele 90, respectiv 120 de zile.
Alte 3 permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire, pentru adoptarea unui comportament agresiv în trafic și pentru circulația pe sens opus.
De asemenea, 22 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate șoferilor ce nu au purtat centura de siguranță și 28 de sancțiuni pentru alte abateri în trafic.
Totodată, polițiștii au întocmit 3 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Într-unul dintre cazuri este vorba despre un bărbat de 64 de ani, din Mărăcineni, ce a fost depistat de polițiștii Secției de poliție rurală Mărăcineni, pe o stradă din localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Verificările specifice s-au realizat cu sprijinul aplicației eDac, noul sistem de verificare a documentelor, operaționalizat în contextul aderării României la Schengen.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 53.000 de lei.

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

24 Ore2025-12-05Marcel Ciolacu la final de campanie: „Nu am atacat contracandidații, am prezentat soluții pentru Buzău”

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău








