24 Ore
Pericolul din pădure. Zeci de pacienţi la UPU, după ce au consumat ciuperci
Tot mai mulți buzoieni se prezintă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău, cu simptome de toxiinfecție alimentară. De la începutul lunii și până acum, 24 de pacienţi au avut nevoie de îngrijiri medicale, scrie campusbuzau.ro.
La prezentarea în secția UPU-SMURD, cei mai mulți dintre pacenți au declarat că li s-a făcut rău după ce au consumat ciuperci cumpărate de la marginea drumului.
Pădurile din zona de munte sunt pline cu specii de ciuperci otrăvitoare! De departe, cea mai periculoasă este „Amanita phalloides”, specie numită în popor “buretele viperei”. Este o ciupercă despre care specialiștii spun că nu este bine nici măcar să o atingi cu mâna.
Amanita phalloides, sau “buretele viperei”, este cea mai toxică specie de ciuperci
La Spitalul Județean Buzău nu există specialitate de toxicologie, fiind tratate doar cazurile uşoare. După ce au primit tratamentul, pacienţii au fost externaţi, cu recomandări medicale.

24 Ore2025-12-07ACUM: O conductă de gaze a luat foc | Peste 200 de persoane evacuate

Sport2025-12-06LIGA4 Buzău | Rezultatele etapei a XV-a pauză/final

24 Ore2025-12-06Oameni aproape de oameni - Compania de Apă Buzău intervine în criza apei din Prahova

24 Ore2025-12-06MUNICIPIUL BUZĂU: Doar o singură farmacie deschisă NON-STOP

24 Ore2025-12-06Dr. Emilia Frone: Excelență și grijă în oftalmologie la Optimed Buzău

24 Ore2025-12-06De la Viperești la Academia Română | Destinul profesorului Ștefan Bârsănescu

24 Ore2025-12-06Bencomp lansează ușa din WPC cu design modern și durabilitate

24 Ore2025-12-06Clinica Angi San își extinde echipa: Dr. Nicolae Mihai, noul specialist în chirurgie plastică și estetică din Buzău








