Conectează-te cu noi

Administrație

„Pericol de prăbușire!”. Atenție la Obelisc!

Avatar photo

Publicat

pe

Obeliscul, monumentul de for din Parcul Crâng, urmează să fie recondiționat. În plăcile cu basoreliefuri au apărut crăpături adânci și se desprind din ele bucăți care ar putea accidenta pe cineva. În jurul monumentului a fost impusă o zonă de protecție, care le interzice trecătorilor să se apropie de el, scrie campusbuzau.ro.

În jurul Obeliscului, monumentul conceput de sculptorul buzoian Gheorghe Coman și amplasat în Parcul Crâng, a fost creată o zonă cu panouri de atenționare.

Fisurile și crăpăturile și-au făcut apariția mai ales în plăcile cu basoreliefuri, care s-ar putea desprinde de pe Obelisc și ar putea răni vreun trecător.

Monumentul a fost inaugurat în anul 1976, pentru a marca împlinirea a 1600 de ani de la prima atestare documentară a Buzăului, eveniment la care a fost prezent și Nicolae Ceaușescu.

Desigur că, pe vremea când Ceaușescu era liderul suprem, nu s-a pomenit nimic despre martirizarea Sfântului Mucenic Sava Gotul, ci doar despre atestarea documentară a vechimii așezării.

Obeliscul din Crâng este realizat din travertin, este montat pe o fundație adâncă de 14 metri și are o înălțime  de 26,01 metri.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Publicitate BUZAU.NET

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025 , Scor: 1-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025 , Scor: 2-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

05-12-2025 , Scor: 1-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat

28-11-2025 , Scor: 6-1
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025 , Scor: 1-2


Trending