Conectează-te cu noi

24 Ore

Parlamentul strânge lațul: O nouă lege taie profitul cămătarilor

Avatar photo

Publicat

pe

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege de modificare a Codului Penal, prin care persoanele condamnate pentru infracțiunea de camătă vor rămâne atât fără sumele de bani împrumutate, cât și fără dobânzile obținute. Proiectul, care a trecut cu 266 de voturi pentru, 20 de abțineri și un singur vot împotrivă, a fost inițiat pentru a corecta o interpretare a legii considerată favorabilă infractorilor.

Inițiativa legislativă a apărut ca răspuns la o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (nr. 26/2025) care stabilea că, în cazul infracțiunii de camătă, statul poate confisca doar dobânda, nu și suma de bani dată cu titlu de împrumut. Această interpretare permitea cămătarilor să își minimizeze pierderile financiare în urma unei condamnări, păstrând capitalul folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Deputații USR Alexandru Dimitriu și Stelian Ion, inițiatorii proiectului, au argumentat că vechea reglementare nu avea un efect descurajator. „Dacă faci cămătărie, pleci fără bani la pușcărie! Este timpul să luăm banii de la cămătari și să îndreptăm o mare greșeală făcută de ÎCCJ. Este ridicol să nu fie confiscată suma care este dată cu titlul de camătă. Trebuie să oprim aceste practici, pentru că generează trafic de persoane, sărăcie lucie și alte infracțiuni”, a afirmat Alexandru Dimitriu.

La rândul său, fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, a subliniat că, după intrarea în vigoare a noii legi, cămătarii nu vor mai putea păstra niciun leu din sumele folosite pentru comiterea faptelor. „România are nevoie de legi clare și ferme împotriva cămătăriei, nu de portițe care să protejeze infractorii. Doar așa putem descuraja cu adevărat această practică toxică, care exploatează oameni aflați în situații de vulnerabilitate”, a declarat acesta.

Noua lege modifică articolul 351 din Codul Penal, care va prevedea explicit: „Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Confiscarea specială poartă atât asupra sumei de bani date, cât și asupra dobânzii obținute prin săvârșirea infracțiunii, inclusiv când aceasta este cuprinsă în sumele ulterior împrumutate”. Camera Deputaților fiind for decizional, legea merge acum la președinte pentru promulgare.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSM Olimpia Satu Mare

27-09-2025 , Scor: 0-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Tunari - AFC Metalul Buzău

04-10-2025 , Scor: 2-4
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC Dumbrăviţa

18-10-2025 , Scor: 4-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Concordia Chiajna - AFC Metalul Buzău

25-10-2025 , Scor: 1-2
15:00
Fotbal, LIGA3

CS Blejoi - CSM Râmnicu Sărat

17-10-2025 , Scor: 3-1
15:00
Fotbal, LIGA3

CSO Plopeni - CSM Râmnicu Sărat

25-10-2025 , Scor: 2-0
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2

31-10-2025


Trending