Pamfil Șeicaru s-a născut la 18 aprilie 1894 în comuna Beceni, județul Buzău, fiind al doilea din cei patru copii ai lui Haralambie și Ana Șeicaru. Tatăl său era funcționar la CFR, iar mama, casnică, se ocupa de creșterea copiilor în diverse orașe unde familia a fost mutată din motive de serviciu.
Școala primară și liceul le-a urmat în localități precum Buzău, Tecuci și Bârlad. Cariera sa de gazetar a debutat în 1914, iar cursurile universitare la Iași au fost întrerupte de izbucnirea Primului Război Mondial. După război, și-a finalizat studiile la Universitatea din București, obținând o licență în Drept.
În timpul Primului Război Mondial, a servit ca ofițer și a fost decorat pentru curajul său în luptele de la Cerna-Jiu, primind Ordinul „Mihai Viteazul” și „La Croix de Guerre”.
În anul 1918, s-a remarcat ca redactor al ziarului „Chemarea” și director al ziarului „Bucovina” din Cernăuți. A fost, de asemenea, implicat în editarea revistei „Gândirea”.
În 1928, a fondat ziarul „Curentul”, care avea să devină unul dintre cele mai importante publicații din România interbelică, beneficiind de un sediu monumental și de o tipografie modernă.
În perioada 1928-1933, Pamfil Șeicaru a fost deputat în parlamentul României.
În anii '30, s-a implicat și în proiecte culturale și sociale, printre care ridicarea Mănăstirii Sfânta Ana la Orșova în 1936, finalizată în 1939.
În 1944, în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial și al instaurării regimului comunist în România, Pamfil Șeicaru părăsește țara și se stabilește în Spania, unde rămâne până în 1953.
În perioada regimului comunist, în 1945, a fost judecat în lipsă și condamnat la moarte într-un proces controversat al ziariștilor.
În exilul său spaniol, Pamfil Șeicaru continuă să militeze pentru interesele naționale ale României, colaborând la diverse publicații și publicând lucrări de istorie și analiză politică.
A decedat la München în 1980, inițial fiind înmormântat acolo, iar în 2005 a fost reînhumat în Mânăstirea „Sfânta Ana”, ctitorită de el în anii '30.
