24 Ore
Pâine, lapte și ouă mai ieftine. Produsele care se vor ieftini pentru o perioadă de cel puțin trei luni
Un proiect care vizează reducerea prețurilor la alimente se va afla mâine pe agenda Guvernului, care se va întruni în ședință. Este vorba despre un proiect care a fost inițiat de Ministerul Agriculturii, cerință europeană, aflat în dezbatere publică, și prin care se intenționează ieftinirea alimentelor prin plafonarea marjelor de adaos comercial. Acestea ar urma să se aplice atât la producător/procesator, cât și la distribuitor şi vânzător, scrie sansanews.ro.
Pâinea albă simplă, laptele de vacă, telemeaua de vacă, iaurtul, făina, mălaiul, ouăle, uleiul de floarea-soarelui, carnea proaspătă de pui și cea de porc, legumele și fructele proaspete, inclusiv cartofii, dar și zahărul, ar urma să se ieftinească. Plafonarea se va aplica pentru o perioadă de 90 de zile.
“Sunt aşteptate ieftiniri considerabile ale preţurilor la aceste produse alimentare. Desigur, aici trebuie să fim atenţi ca această ieftinire să apară pe tot lanţul, de la procesator până la vânzătorul final şi distribuitor, pentru a putea fi implementat aşa cum a fost discutat şi susţinut de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi lista pe care deja o avem anexată la proiectul de ordonanţă aflat în dezbatere publică cuprinde o serie de produse alimentare de bază pe care le folosesc toţi românii. Perioada de implementare este de trei luni de zile, după aceea se va face o analiză a impactului pe care aceste măsuri le-au avut în ceea ce priveşte preţul la produsele… citește articolul integral pe sansanews.ro.

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-04Marcel Ciolacu trage un semnal de alarmă: Banca de Gene de la Buzău, în pericol din cauza lipsei de personal

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău








