Aceasta marchează împlinirea a 145 de ani de la nașterea Ceciliei Cuțescu-Storck și va fi disponibilă începând cu 23 septembrie, în sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naționale a României, scrie sanatateabuzoiana.ro.
După moneda lansată la începutul acestei luni, în cu tema „130 de ani de la nașterea lui Camil Petrescu”, Banca Nțională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând din 23 septembrie, o nouă monedă de argint, cu tema „145 de ani de la nașterea Ceciliei Cuțescu-Storck”.
Aversul monedei prezintă o compoziție sub forma unei palete de pictură, valoarea nominală „10 LEI”, stema României, insctipția „ROMÂNIA” și anul de emisiune „2024”. Reversul monedei redă portretul, numele Ceciliei Cuțescu Storck și anii între care aceasta a trăit „1879” și „1969”.
„Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoţite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central”, precizează BNR.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 de piese, iar preţul de vânzare este 510,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate. Monedele din argint cu tema „145 de ani de la nașterea Ceciliei Cuțescu-Storck” au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în… citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.