Conectează-te cu noi

24 Ore

O nouă biserică va fi construită în satul Plaiul Nucului

Avatar photo

Publicat

pe

Credincioșii Parohiei Fundata din comuna buzoiană Lopătari vor avea un nou lăcaș de cult, ce va fi ridicat în satul Plaiul Nucului. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, slujba de sfințire a pietrei de temelie pentru noua biserică închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, a fost săvârșită duminică, 27 august 2023, de pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, scrie arhiepiscopiabzvn.ro.

Împreună cu părintele vicar au slujit pr. Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I, și pr. Alexandru Dieaconu, de la Parohia Lopătari, alături de care s-au aflat parohul din Fundata, pr. Victor Palade, și alți clerici. La eveniment au mai luat parte oficialități locale: domnii primar și viceprimar ai comunei Lopătari, Claudiu Constantin și Marian Oancea, respectiv domnul Gheorghe Negoiță, primarul comunei Brăești.

În cuvântul rostit la sfârșitul slujbei, pr. vicar Marian Gegea a transmis arhiereasca binecuvântare a Ierarhului locului și a asemănat căutarea lui Dumnezeu de către oamenii din zilele noastre în cadrul unui lăcaș sfânt, deși Domnul este omniprezent, cu descoperirea unui izvor de apă binefăcător, o adevărată sursă de sfințire a vieții.

„Punerea pietrei de temelie a unei biserici reprezintă momentul în care Hristos Însuși, Care este piatra cea din capul unghiului (cf. Efeseni 2, 20), Se așază la temelia bisericii, iar dumneavoastră, cei chemați să edificați acest… citește articolul integral pe arhiepiscopiabzvn.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Afumaţi - AFC Metalul Buzău

30-08-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC 1599 Şelimbăr

13-09-2025 , Scor: 1-0
11:00
Fotbal, LIGA2

ACSM Politehnica Iaşi - AFC Metalul Buzău

20-09-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSM Olimpia Satu Mare

27-09-2025
17:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS Petrolul 52 2

19-09-2025
17:00
Fotbal, LIGA3

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - CSM Râmnicu Sărat

23-09-2025
17:00
Fotbal, LIGA3

ACS KSE Târgu Secuiesc - CSM Râmnicu Sărat

13-09-2025 , Scor: 3-1


Trending