Conectează-te cu noi

24 Ore

O moară veche se transformă în centru culinar lângă Vulcanii Noroioși

Avatar photo

Publicat

pe

Fosta moară din satul Policiori, comuna Scorțoasa, va fi reabilitată și transformată într-un centru educațional culinar interactiv, sub denumirea de „Moara dintre Foc și Pământ”. Proiectul, realizat de Slow Food Buzău în parteneriat cu Primăria comunei Scorțoasa, este situat la doar câțiva kilometri de Vulcanii Noroioși și își propune să aducă împreună patrimoniul local, educația gastronomică, sustenabilitatea și turismul responsabil.

Noua destinație va oferi un parcurs complet „de la grâu la pâine”, punând accent pe experiența directă. Va găzdui ateliere de panificație, demonstrații culinare, expoziții despre tradițiile morăritului, precum și diverse activități educaționale destinate atât copiilor, cât și turiștilor care vizitează zona, completând astfel oferta turistică a Geoparcului UNESCO „Ținutul Buzăului”.

Inițiativa aduce beneficii directe comunității locale, având ca scop sprijinirea producătorilor prin crearea de noi oportunități economice și promovarea vânzărilor directe. De asemenea, proiectul contribuie la diversificarea punctelor de interes turistic în regiune, la revitalizarea patrimoniului local prin conservarea și recondiționarea mecanismelor originale ale morii și la formarea tinerilor în spiritul valorilor tradiționale.

„Este mai mult decât o reabilitare a unei clădiri vechi – este readucerea la viață a unui simbol local și o contribuție valoroasă la dezvoltarea sustenabilă a regiunii. Moara va deveni un loc viu, unde tradiția se întâlnește cu educația și inovația socială”, a declarat Thorsten Kirschner, inițiatorul comunității Slow Food Buzău. Primarul comunei Scorțoasa, Vasile Săcuiu, a subliniat importanța parteneriatului public-privat: „Este un proiect important pentru comuna noastră, nu doar pentru că valorificăm o clădire abandonată, ci și pentru că ne dorim să oferim un exemplu de bună practică, cu beneficii reale pentru întreaga comunitate”.

Unul dintre obiectivele principale este susținerea economiei locale, astfel că peste 80% dintre produsele oferite la „Moara dintre Foc și Pământ” vor proveni de la peste 20 de producători locali, parteneri sau membri Slow Food și producători din zona Scorțoasa. Inițiatorii estimează că, în primii doi ani de funcționare, centrul va găzdui peste 30 de ateliere și va primi peste 2.000 de copii și turiști.

Bugetul proiectului este estimat la 150.000 de euro și va fi acoperit din surse proprii, sponsorizări și venituri generate din activitățile educative și comerciale, urmărind să devină un model de dezvoltare sustenabilă, non-profit, dedicat comunității. Organizatorii invită companiile, organizațiile și persoanele fizice să se alăture demersului prin sponsorizări financiare, donații de materiale ecologice sau implicare voluntară.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

SC FC Voluntari SA - AFC Metalul Buzău

02-08-2025 , Scor: 2-1
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

09-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Slatina - AFC Metalul Buzău

16-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS FC Corvinul Hunedoara 1921

23-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Afumaţi - AFC Metalul Buzău

30-08-2025
12:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC 1599 Şelimbăr

13-09-2025
17:30
Fotbal, CUPA ROMANIEI

ACS Voinţa Limpeziş - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

30-07-2025 , Scor: Anulat


Trending