Conectează-te cu noi

24 Ore

Noi sume importante ajung în Buzău prin PNI ”Anghel Saligny”. Comunele care primesc bani pentru proiecte

Avatar photo

Publicat

pe

La Ministerul Dezvoltării au fost semnate noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. În total este vorba despre 25 de finanțări noi pentru tot atâtea proiecte, în sumă totală de aproape 327 de milioane de lei. Printre localitățile ce urmează să primească bani de la Ministerul Dezvoltării pentru proiecte importante pentru comunitate se află și două comune din Buzău, scrie sansanews.ro.

În această nouă rundă de contracte, cea mai mare sumă, peste 22 de milioane de lei, va ajunge la Săhăteni. Este vorba despre un proiect de extindere a rețelei de alimentare cu apă potabilă în satele Găgeni și Istrița de Jos, dar și de înființare a sistemului de canalizare ape uzate menajere la nivelul întregii comune.

Cea de-a doua comună care va primi bani este Blăjani, unde vor ajunge 8 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor sătești.

”Prin intermediul programelor coordonate de Ministerul Dezvoltării, locuitorii au acces egal la servicii de calitate. Avem, deja, exemple de proiecte implementate cu succes, care produc efecte vizibile pe termen mediu și lung și continuăm să sprijinim comunitățile locale în procesul de dezvoltare”, a declarat ministrul liberal al Dezvoltării, Adrian Veștea, cu ocazia semnării celor 25 de noi contracte de finanțare.

Potrivit Ministerului Dezvoltării, Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” vizează realizarea… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

SC FC Voluntari SA - AFC Metalul Buzău

02-08-2025 , Scor: 2-1
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

09-08-2025 , Scor: 0-0
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Slatina - AFC Metalul Buzău

16-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS FC Corvinul Hunedoara 1921

23-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Afumaţi - AFC Metalul Buzău

30-08-2025
12:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC 1599 Şelimbăr

13-09-2025
17:30
Fotbal, CUPA ROMANIEI

ACS Voinţa Limpeziş - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

30-07-2025 , Scor: Anulat


Trending