Conectează-te cu noi

24 Ore

Niciun dosar aprobat pentru garduri electrice împotriva urşilor

Avatar photo

Publicat

pe

În prima listă a programului cele multe finanţări la Harghita Administratia Fondului pentru Mediu a publicat prima listă cu dosare aprobate în cadrul Programului privind protecția speciilor de faună sălbatică, destinat sprijinirii persoanelor fizice din România. Alte 308 dosare sunt în curs de clarificare, pentru a fi aprobate în perioada următoare, scrie tvbuzau.ro.

Administraţia Fondului pentru Mediu „În fiecare gospodărie din zonele de munte și din apropierea habitatelor sălbatice ex-istă o poveste – uneori cu teamă, alteori cu pierderi, dar mereu cu oameni care trăiesc în mijlocul naturii și îi simt prezența în fiecare zi. Acest program este despre ei. Despre bunici care își păzesc grădina, despre familii care vor să-și crească copiii în siguranță și despre respectul pe care îl datorăm naturii, fără să sacrificăm siguranța umană. Protejăm fauna sălbatică, dar mai ales îi protejăm pe cei care conviețuiesc cu ea. Acesta este sensul echilibrului pe care ni-l dorim cu toții între om și natură”- a subliniat ministrul Mircea Fechet. Au fost aprobate în prima fază 218 dosare pentru finanţare cu o valoare totală de peste 2.5 milioane lei, majoritatea în judeţul Harghita, niciunul în judeţul Buzău. Programul permite obținerea a până la 15.000 lei pentru garduri electrice și alte soluții moderne de protecție, menite să asigure siguranța familiilor, locuințelor și cul-turilor agricole din zonele vulnerabile. Obectivul programului… citește articolul integral pe tvbuzau.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

SC FC Voluntari SA - AFC Metalul Buzău

02-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

09-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Slatina - AFC Metalul Buzău

16-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS FC Corvinul Hunedoara 1921

23-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Afumaţi - AFC Metalul Buzău

30-08-2025
12:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC 1599 Şelimbăr

13-09-2025
17:30
Fotbal, CUPA ROMANIEI

ACS Voinţa Limpeziş - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

30-07-2025


Trending