Sport
Neagoe speră într-un rezultat bun pe Giulești. Rapid vs Gloria în epilogul etapei, luni, de la 20.00
Un nou meci dificil pentru Gloria, în compania unei echipe văzute ca pretendentă la titlu în startul sezonului. Buzoienii se vor deplasa la București, pentru partida cu Rapid, echipă pentru care un rezultat bun este de asemenea foarte important, după eșecul înregistrat etapa trecută, scrie campusbuzau.ro.
Sub comanda lui Șumudică, gazdele au câștigat doar șapte din cele cincisprezece meciuri, bilanț care nu mulțumește conducerea alb-vișiniilor. Eugen Neagoe opinează că atmosfera de pe teren propriu va fi unul dintre aliații importanți ai giuleștenilor. Olteanul a învins la ultimul meci disputat lângă Podul Grant, însă pe atunci o antrena pe Universitatea Craiova
Jocul bun din meciul cu Dinamo îi oferă motive antrenorului de la Buzău să spere într-un rezultat bun luni. Pe de altă parte, performanțele echipei locale pe terenuri străine au fost șterse, singura victorie fiind consemnată în vară, la Iași. De la Buzău absentează Sălceanu și Budescu, accidentați.
Ultima întâlnire direct dintre Rapid și Gloria s-a încheiat 1 la 1, însă ambele echipe aveau, pe atunci, alți antrenori
Meciul dintre Rapid și Gloria este programat luni, de la 20.00 și este difuzat de două posturi tv cu acoperire națională.
Dacă ești pasionat de sport, te așteptăm să te înscrii în grupul de WhatsApp SPORTUL BUZOIAN (click aici pentru a te înscrie). Suntem singura publicație din Buzău care afișăm rezultatele în timp real din fotbalul județean. Dacă dorești să vezi partidele trasmise în direct, ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YOUTUBE. Vă stăm la dispoziție și pe e-mail la adresa contact@buzau.net
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău08-11-2025 |
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti22-11-2025 |
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău29-11-2025 |
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ06-12-2025 |
| 14:00 | Fotbal, LIGA3 CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti07-11-2025 |
| 14:00 | Fotbal, LIGA3 ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat15-11-2025 |
| 14:00 | Fotbal, LIGA3 CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc21-11-2025 |

24 Ore2025-11-03Val de ură fără precedent împotriva medicilor din Buzău după decesul dr. Szabo

24 Ore2025-11-03Finalizarea pasajului de la Spătaru, un pas important pentru circulația pe Autostrada A7

Politic2025-11-03Alianța PNL–USR îl susține pe antreprenorul Mihai Răzvan Moraru la CJ Buzău

24 Ore2025-11-03Trafic dirijat pe sensul Buzău spre Râmnicu Sărat din cauza unui accident

24 Ore2025-11-03Circulație reluată pe bulevardul Nicolae Bălcescu, inclusiv în weekend

24 Ore2025-11-04Un buzoian de 39 de ani, dat dispărut de familie









