24 Ore
Moartea lui Diego Maradona a surprins o lume întreagă I Au trecut 3 ani de la moartea sa
Moartea lui Diego Maradona a surprins o lume întreagă. “El Pibe de Oro” avea doar 60 de ani și se refăcea în casa lui din Tigre după operația pe creier de la începutul acestei luni. Deși doctorii au dat asigurări că Diego se recuperează conform așteptărilor, acesta a suferit un stop cardiorespirator.
Campionul Mondial din 1986 nu este singurul zeu al fotbalului care a părăsit această lume în ziua de 25 noiembrie. Intr-un spital din Londra, se stingea legenda lui Manchester United, George Best, tot pe 25 noiembrie . Maradona și Best au cucerit inimile fanilor prin momentele de magie pe care le-au oferit pe gazon, dar, pe lângă talent, aveau și altceva în plus față de restul jucătorilor din vremea lor. Cei doi nu erau doar sportivi, erau două staruri în adevăratul sens al cuvântului. Cu o viață extra-sportivă înconjurată de probleme similare, Maradona și Best au rămas în istorie nu doar pentru realizările de pe gazon, ci pentru personalitățile pe care le reprezintă. Destinul a făcut ca aceste legende să se stingă la aceeași dată, ziua blestemată a fotbalului, 25 noiembrie.

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05Marcel Ciolacu la final de campanie: „Nu am atacat contracandidații, am prezentat soluții pentru Buzău”

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău

24 Ore2025-12-05Se oprește apa potabilă | Iată zona afectată

Sport2025-12-05Performanță pentru tinerii karateka de la Râminicu Sărat la competiția națională

24 Ore2025-12-06De la Viperești la Academia Română | Destinul profesorului Ștefan Bârsănescu








