Sănătate
Minuni prin transplant: Mai mulți îngeri donatori și o „armată” de medici au salvat peste zece vieți
Într-un maraton pentru viață de 4 zile, echipele de transplant din București, Iași, Sibiu, Cluj și Oradea au schimbat destine, transformând suferința unor familii care au acceptat să doneze organele celor dragi, în speranță și bucurie pentru alți semeni, a căror supraviețuire depindea de primirea unui organ salvator. , scrie sanatateabuzoiana.ro.
În timp ce majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța de Rusalii, mai multe echipe medicale implicate în prelevare de organe și transplant au fost la datorie și au făcut adevărate maratoane pentru salvarea unor vieți aflate în mare dificultate.
Maratonul pentru viață a început în zorii zilei de duminică, 4 iunie, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, din București, unde s-a realizat o nouă intervenție de prelevare de organe, în urma căreia 3 pacienţi au primit o nouă şansă la viaţă, prin transplant hepatic și renal.
Acest lucru nu ar fi fost posibil fără gestul altruist făcut de o familie care, deşi a pierdut pe cineva foarte drag a fost de acord cu donarea de organe a rudei lor aflată în moarte cerebrală, transformând astfel propria durere în bucurie pentru cei care aveau nevoie de o nouă șansă pentru a putea trăi. Și nici fără efortul deosebit al echipelor medicale pentru care nu țin cont că e sărbătoare sau că e zi ori noapte, când este vorba de salvat vieți.
Cu responsabilitate, profesionalism și dedicare, echipa ATI a Spitalului Floreasca,… citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-04Marcel Ciolacu trage un semnal de alarmă: Banca de Gene de la Buzău, în pericol din cauza lipsei de personal

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-04Spectacol total la Liești, Metalul se impune în Cupa României








