Antreprenorul Mihai Răzvan Moraru și-a lansat oficial candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău, în cadrul unui eveniment public. Deși intră în cursa electorală ca independent, Moraru este susținut de o alianță locală formată din PNL și USR, menită să contracareze influența candidatului PSD.
Evenimentul de lansare a reunit la Buzău lideri locali și parlamentari ai celor două partide, dar și invitați din alte județe. USR a fost reprezentat de parlamentari din Galați, Vrancea, Vaslui și Dâmbovița, în timp ce liberalii buzoieni i-au avut alături pe colegii lor din Galați, Vrancea și Mureș. Printre participanți s-au numărat și vicepreședintele zonal al PNL, Alexandru Popa, și senatoarea Gabriela Horga. În ciuda importanței momentului, în timpul unor discursuri susținute de politicieni, câțiva membri ai PNL și USR au părut dezinteresați, fiind mai preocupați de telefoanele mobile și de rețelele de socializare.
În discursul său, Mihai Răzvan Moraru a vorbit despre motivele intrării în competiție, subliniind nevoia de transparență și de reconstrucție a administrației județene. „Vin din mediul privat, știu cum funcționează economia reală și vreau ca administrația județeană să devină partenerul oamenilor și al investitorilor, nu un obstacol birocratic”, a declarat candidatul. Acesta a promis că, în cazul în care va câștiga alegerile, primul pas al mandatului său va fi realizarea unui audit complet al Consiliului Județean, pentru a evalua situația financiară și proiectele în derulare.
În vârstă de 44 de ani, Mihai Răzvan Moraru este căsătorit, are doi copii și activează în mediul de afaceri. A fost implicat anterior în politică, fiind membru PLUS, iar după fuziunea cu USR a condus organizația locală rezultată până în 2022, când a decis să se retragă temporar din prim-planul scenei politice.
Alegerile parțiale pentru șefia Consiliului Județean Buzău vor avea loc pe 7 decembrie 2025, fiind organizate după demisia fostului titular al funcției. Alături de Mihai Răzvan Moraru, în cursa electorală s-au mai înscris Silviu Iordache (independent susținut de PMP), Adi Dogaru (SOS), Ștefăniță-Alin Avrămescu (AUR), Mădălin Daniel Tudorache (PRM) și Gabriel Pană (ACT).
















