Conectează-te cu noi

Sport

Metalul, după caldă de la Focșani, una rece pe teren propriu

Avatar photo

Publicat

pe

Lovitură liberă Tudorică și orădenii deja își pun semne de întrebare „cine naiba sunt ăștia?” Ei, cu o istorie în Divizia A, cu oameni care au făcut un pic de lumină în fotbalul românesc, noi, adică metaliștii, vai de lume! Asta prin ochii lor, a celor care nu au urmărit progresul constant al trupei conduse de Vali Stan, pentru că noi am văzut ce le poate pielea albaștrilor din Crâng. Luptă, sacrificiu, dedicație, forță, determinare. Calități, nu figuri. Muncă, nu alibiuri ieftine în spatele unui talent iluzoriu, scrie observatorulbuzoian.ro.

Le-am scris în câteva minute pentru că imediat a venit deschiderea scorului. Lucrarea lui Manea din stânga, apoi o centrare perfectă în centru, iar Valentin Robu pune capul pentru cel mai ușor gol al carierei. Și dă-i și luptă, hăi-rup, aglomerație la centrul terenului, agitația antrenorilor pe bănci, câte două pauze de hidratare, luptă la baionetă, săpat de tranșee.

Vorbeam la pauză cu Mădălin Pușcă și cu Costel Toader, foști jucători cu pedigree ai trupei metaliste a Buzăului. Așa ajunsesem la concluzia că ardelenii ating bugetul salarial al echipei noastre doar cu ceea ce plătesc celor cinci băieți cu sute de meciuri în prima ligă și ne refeream la Filip, Hora, Jurj atacantul, Stahl sau Giafer. Și atunci e absolut logic să vizeze un loc de play-off, statutul de nou promovată nici nu mai contează în condițiile în care și în acest sezon sunt nouă echipe fără drept de promovare.

Partea a doua tot cu luptă… citește articolul integral pe observatorulbuzoian.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL


Dacă ești pasionat de sport, te așteptăm să te înscrii în grupul de WhatsApp SPORTUL BUZOIAN (click aici pentru a te înscrie). Suntem singura publicație din Buzău care afișăm rezultatele în timp real din fotbalul județean. Dacă dorești să vezi partidele trasmise în direct, ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YOUTUBE. Vă stăm la dispoziție și pe e-mail la adresa contact@buzau.net

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending