Conectează-te cu noi

24 Ore

Mesajul Arhiepiscopului Buzăului și Vrancei, ÎPS Ciprian, la sărbătoarea Sfintelor Paști

Avatar photo

Publicat

pe

Într-un mesaj adresat credincioșilor creștin-ortodocși din eparhie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Înalt Prea Sfințitul Ciprian, îi îndeamnă pe aceștia să caute speranța în pildele și faptele Mântuitoriului Hristos și să se ferească de ”moartea sufletească pricinuită de păcat”:, scrie sansanews.ro.

”Atunci când ne cuprinde teama pentru viața noastră pământească, din pricina bolilor sau a războaielor care au copleșit lumea întreagă în ultimii ani, îndată să ne amintim cuvintele încurajatoare și dătătoare de speranță ale Mântuitorului Hristos: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul, și trupul să le piardă în gheenă” (Matei 10, 28). Ceea ce înseamnă că, spre deosebire de războiul văzut, provocat și întreținut de către stăpânitorii vremelnici ai zilelor noastre, războiul cel nevăzut al fiecăruia dintre noi cu vrăjmașul diavol și cu propriile patimi este mult mai periculos, deoarece poate să ucidă, pentru vecie, omul întreg, atât trupește, cât și sufletește. Să ne ferim, mai curând, de moartea sufletească pricinuită de păcat și, atunci, sfârșitul vieții noastre nu va mai însemna lacrimi, tristețe și suferință, ci pace și bucurie întru lumina cea neînserată a Învierii lui Hristos.”

Cuvântul înaltului prelat face trimitere și la contextul mondial, dominat de conflicte:

”În aceste vremuri tulburi de acum, dominate de violență,… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Publicitate BUZAU.NET

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025 , Scor: 1-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025 , Scor: 2-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

05-12-2025 , Scor: 1-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat

28-11-2025 , Scor: 6-1
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025 , Scor: 1-2


Trending