Administrație
Medicul buzoian Carmen Orban, numită cosilier al premierului Ciolacu
Conf. dr. Carmen Orban, șefa Clinicii ATI din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, a fost numită consilier de stat în cadrul cancelariei prim-ministrului, scrie sanatateabuzoiana.ro.
Medicul buzoian Carmen Orban, cu o bogată carieră în domeniul managementului sanitar public și privat, a fost numită de noul premier Marcel Ciolacu, alături de care a copilărit, în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Decizia de numire în această funcţie a şefei secţiei ATI de la Spitalul Universitar a fost publicată luni seară (19 iunie), în Monitorul Oficial, iar mesajele de felicitare nu au întârziat să apară.
Primul care a felicitat-o a fost rectorul UMF Carol Davila, unde dr. Orban este conferențiar universitar Disciplina ATI a Facultății de Medicină, din 2016. „Felicitări și succes, Dna Conf Dr Carmen Orban!”, a scris prof. univ. dr. Viorel Jinga, pe pagina sa de Facebook, adăugând la postare şi decizia din Monitorul Oficial.
Evident, au urmat numeroase felicitări de la buzoienii care o cunosc pe doctorița Carmen Orban, dar și de la prieteni, colegi și pacienți.
Conf. univ. dr. Carmen Orban este buzoiancă, absolventă a Colegiului Național B.P.Hasdeu, unde a fost colegă de clasă cu fostul ministru al Culturii, Lucian Romașcanu, cu care este prietenă din copilărie, așa cum este și cu actualul premier (au fost vecini și au crescut în același cartier, așa cum povestea ea însăși la ceremonia de decernare a… citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-04Marcel Ciolacu trage un semnal de alarmă: Banca de Gene de la Buzău, în pericol din cauza lipsei de personal

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău








