Conectează-te cu noi

24 Ore

Medicul Ana Maria Mihalcea, noul președinte al Colegiului Medicilor Stomatologi din Buzău

Avatar photo

Publicat

pe

Aceasta va face echipă în următorii patru ani cu medicii stomatologi Eugen Chihaia și Andaluzia Moise, care în noul Birou Executiv ocupă funcțiile de vicepreședinte, respectiv, secretar general, scrie sanatateabuzoiana.ro.

Dr Gabriel Hirtopeanu

Au fost alegeri, s-au votat membrii Consiliului Județean și reprezentantul în Adunearea Generală a Medicilor Stomatologi din România și s-a ales noua conducere a Biroului Executiv al Colegiului Medicilor Stomatologi (CMS) din Buzău, care peste câteva zile, imediat după alegerile la nivel central, își va intra în atribuții.

După validarea alegerilor, Comisia Electorală Locală a convocat noul Consiliu, iar în data de 19 noiembrie a fost ales Biroului Executiv. „Și-au depus candidatura toți cei 7 membri ai Consiliului Județean al CMS Buzău, aleși în urma voturilor din 11 noiembrie, iar în urma votului secret exprimat de aceștia s-au desemnat cei trei membri care vor conduce organizația profesională la nivel local, în următorii patru ani. Fiecare dintre ei a primit câte 4 voturi din cele 7 posibile, așa că sunt cei care formează noul Birou Executiv al filialei locale a Colegiului Medicilor Stomatologi. În aceeași zi s-au atribuit funcțiile în Birou, iar după validarea acestora, de către Comisia Electorală Centrală, Comisia Electorală Locală și-a încheiat activitatea. Toate etapele procesului electoral au decurs fără probleme, iar pentru asta vreau să mulțumesc tuturor… citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Publicitate BUZAU.NET

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025 , Scor: 1-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025 , Scor: 2-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

05-12-2025 , Scor: 1-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat

28-11-2025 , Scor: 6-1
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025 , Scor: 1-2


Trending