Lotul 3 Pietroasele – Buzău al Autostrăzii Moldovei A7 este aproape de finalizare, deschiderea traficului fiind preconizată pentru sfârșitul lunii noiembrie. Asociația Moldova vrea Autostradă a avansat data de vineri, 28 noiembrie 2025, ca termen pronosticat pentru inaugurare, o estimare susținută și de declarațiile oficialilor din Ministerul Transporturilor, pe fondul progresului vizibil de pe șantier.
Pe baza unor imagini filmate luni, 17 noiembrie, Asociația Moldova vrea Autostradă a transmis că lucrările au avansat semnificativ în ultimele zile, iar constructorul turc Nurol este pregătit să respecte termenul contractual de 20 de luni. „Asfaltul, marcajele, parapetele și ultimele detalii se apropie rapid de finalizare – șantierul arată tot mai clar ca un tronson pregătit de deschidere. Ne menținem estimarea: se va putea circula la final de noiembrie”, au precizat reprezentanții asociației.
Confirmarea a venit și din partea secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, care a anunțat că tronsonul va fi deschis la sfârșitul lunii noiembrie, după o vizită pe șantier. Acesta a reamintit că execuția lotului a început în vara anului 2024 și a subliniat experiența pozitivă cu același constructor, care a finalizat la termen, în septembrie 2023, o secțiune din Autostrada A3, Nușfalău – Suplacu de Barcău.
Odată cu darea în trafic a acestui lot de 14 kilometri, se va putea circula neîntrerupt la nivel de autostradă între București și Focșani, pe o distanță totală de aproximativ 211 kilometri. Acest lucru va marca un pas important în dezvoltarea infrastructurii rutiere care leagă Muntenia de Moldova și va contribui la fluidizarea traficului pe un coridor extrem de circulat.
Pregătirile pentru recepția finală sunt în toi, reprezentanții CNAIR și DRDP Buzău efectuând, joi, 13 noiembrie, o inspecție tehnică preliminară. Verificările au vizat starea carosabilului, marcajele rutiere, elementele de siguranță și infrastructura conexă, pentru a confirma conformitatea lucrărilor cu standardele contractuale. DRDP Buzău a subliniat că lotul 3 reprezintă „o verigă esențială în dezvoltarea coridorului rutier Moldova – Muntenia”, a cărei deschidere va reduce semnificativ timpii de deplasare.

















PIETROSU FMM
18.11.2025 at 23:04
PIETROSU, fir-ar al dracului sa fie de lot.
PIETROSU, sat in comuna Costesti, NU Pietroasele!
Ce dracu’ o fi asa de greu sa iti folosesti creierul?!