Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, și primarul Constantin Toma au ieșit împreună în mijlocul buzoienilor, într-o acțiune de campanie electorală desfășurată în Piața Centrală a orașului. Abia întors din concediu, edilul-șef i s-a alăturat lui Ciolacu pentru a-i convinge pe cetățeni să-l voteze în cadrul alegerilor parțiale din data de 7 decembrie 2025.
Cei doi lideri politici au pornit la pas din Piața Daciei în jurul orei 11:00 și s-au îndreptat spre cea mai mare piață a municipiului. Acolo, au stat de vorbă cu comercianții de la tarabe și cu cumpărătorii, au făcut glume și fotografii și au ascultat problemele comunității, într-o întâlnire menită să simtă pulsul real al orașului.
Într-o declarație ulterioară, Marcel Ciolacu a subliniat importanța parteneriatului cu administrația locală, bazat pe încrederea că pot realiza proiecte benefice pentru Buzău. „Am discutat cu oamenii despre nevoile lor, despre proiectele care schimbă fața orașului și despre planurile pentru viitor. Împreună, vom continua să construim un municipiu modern, prietenos și prosper, în care fiecare buzoian să simtă că are un viitor aici, acasă”, a transmis acesta.
Printre proiectele majore enumerate ca fiind prioritare pentru dezvoltarea zonei se numără finalizarea centurii ocolitoare, construirea unui nou spital municipal, implementarea unui sistem de folosire a apelor uzate pentru irigații în agricultură și dezvoltarea unui aeroport regional.
„Buzăul are energie, are oameni extraordinari, are un primar dedicat și hotărât să dezvolte proiecte majore. Împreună, transformăm această energie pozitivă în rezultate concrete”, a concluzionat Marcel Ciolacu, reiterând angajamentul echipei de a continua modernizarea municipiului și a județului.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC, comandat de: Partidul Social Democrat Buzău, CMF: 51250001 pentru alegerile locale parțiale din data de 7 decembrie 2025.
Notificarea privind transparența este disponibilă la link https: https://transparentaelectorala.ro/Notificare_transparenta_Buzau_online.pdf
























