24 Ore
Lucian Romașcanu a fost învestit oficial în funcția de președinte al CJ Buzău
																								
												
												
											Lucian Romașcanu a fost învestit oficial în funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Buzău. Ceremonia a avut loc luni și a inclus depunerea jurământului de către consilierii județeni aleși la alegerile locale din 9 iunie.
Romașcanu, fost ministru al Culturii și senator PSD, a câștigat alegerile pentru președinția CJ cu peste 60% din voturi. În discursul său de învestire, a subliniat importanța unității și a colaborării între toți consilierii, indiferent de partidul politic, pentru a servi cât mai bine interesele cetățenilor județului Buzău.
„Este un moment extrem de important, onorant, emoţionant, este începutul unui nou drum pentru administraţia CJ şi pentru judeţul Buzău. Am jurat astăzi, cred că a cincea oară, de două ori ca senator, de două ori ca ministru în Guvernul României şi, iată, ca preşedinte. Primul lucru şi primul gând pe care vreau să vi-l transmit este să purtaţi în suflet tot ceea ce aţi spus când aţi spus cu mâna pe Biblie, pentru că este principalul legământ pe care l-am făcut cu oamenii care ne-au votat„, a declarat preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, cu ocazia învestirii în funcţia de preşedinte al CJ Buzău.

24 Ore2025-11-03Val de ură fără precedent împotriva medicilor din Buzău după decesul dr. Szabo

24 Ore2025-11-03Finalizarea pasajului de la Spătaru, un pas important pentru circulația pe Autostrada A7

Politic2025-11-03Alianța PNL–USR îl susține pe antreprenorul Mihai Răzvan Moraru la CJ Buzău

24 Ore2025-11-03Trafic dirijat pe sensul Buzău spre Râmnicu Sărat din cauza unui accident

24 Ore2025-11-03Circulație reluată pe bulevardul Nicolae Bălcescu, inclusiv în weekend

24 Ore2025-11-04Un buzoian de 39 de ani, dat dispărut de familie
			
			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
											
											
											
											
											
											
											
											
											
	
	
	
	






