Conectează-te cu noi

24 Ore

Longevitate uimitoare în Ținutul Buzăului

Avatar photo

Publicat

pe

Locuitori cu vârste peste 90 de ani în regiuni blue zone O serie de documentare video, realizată inițial printr-un parteneriat cu DigiWorld și continuată apoi de Asociația Ținutul Buzăului, dezvăluie o pondere neobișnuită a vârstnicilor trecuți de 90 și 100 de ani în câteva comunități din Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului. Astfel, tărâmul „Focului viu”, zonă declarată Geoparc Internațional UNESCO în 2022– găzduiește ceea ce oamenii de știință au supranumit blue zone, respectiv o regiune în care mulți membri ai comunității au o durată de viață neobișnuit de lungă comparativ cu media populației de pe restul planetei. Potrivit studiului, datele primăriei din comuna Mânzălești, din Valea Slănicului, arată că, din cei 2000 de locuitori ai zonei, 40 au vârste de peste 90 de ani, ceea ce reprezintă circa 2% din populație. Această incidență este una neobișnuită, fiind de 4 ori mai mare comparativ cu media națională din România, unde, potrivit ultimului recensământ, din populația totală de 19,053 de milioane de locuitori, 102.000 de persoane sunt trecute de 90 de ani, respectiv 0,5 din populație. Procentul din Mânzălești este comparativ cu cel din faimoasele „zone albastre” precum Icaria, din Sardinia, sau peninsula Nicoya, din Costa Rica. Dacă aceste locuri îndepărtate au fost deja intens mediatizate, Mânzăleștiul şi Valea Slănicului sunt o revelație și un secret încă nespus, numai bun de descoperit, scrie tvbuzau.ro.

Asociația Ținutul Buzăului ”O dată cu… citește articolul integral pe tvbuzau.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSM Olimpia Satu Mare

27-09-2025 , Scor: 0-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Tunari - AFC Metalul Buzău

04-10-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC Dumbrăviţa

18-10-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Concordia Chiajna - AFC Metalul Buzău

25-10-2025
17:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS Suporter Club Oţelul Galaţi 2

26-09-2025 (LIVE pe BUZAU.NET) , Scor: 2-0
15:00
Fotbal, LIGA3

CS Păuleşti - CSM Râmnicu Sărat

04-10-2025
15:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Victoria Traian

10-10-2025


Trending